Pavel Filip spune că prima sa vizită oficială în calitate de premier o va face în România

filip1
Foto: Pavel Filip PC: www.romaniatv.ne

Premierul desemnat, Pavel Filip, va întreprinde una din primele sale vizite oficiale peste hotare la București. Pavel Filip a declarat în cadrul unei întrevederi cu societatea civilă că Republica Moldova este favorizată având în vecinătatea sa vestică România, o țară de care o leagă multe lucururi, inclusiv aceeași limbă.

„Deja am avut foarte multe discuții cu colegii din România. Urmează, dacă suntem votați în Parlament, ca una din primele vizite să fie în România, după ce o vom conveni”, a declarat Pavel Filip, transmite Infotag.

Potrivit premierului desemnat, vecinătatea României oferă multe oportunități Republicii Moldova, atât sociale, cât și economice și energetice. „Republica Moldova este într-o situație fericită știind că suntem lângă România, pentru că putem obține mai multe facilități. Aici vorbim și de prețuri la medicamente pentru că putem obține prețuri mai bune de la poducători dacă procurăm împreună cu România un lot mai mare, preluarea legislației eurpene, avem aceeași limbă, iar acest lucru ne favorizează foarte mult. În prim plan este și securitatea energetică”, a declarat Pavel Filip.

Amintim că mai mulți oficiali și politicieni de la București au salutat desemnarea lui Pavel Filip în calitate de candidat la funcția de premier, comentând acest eveniment drept o deblocare a crizei politice. Luni și președintele României, Klaus Iohannis, a reconfirmat, în cadrul unei convorbiri telefonice cu șeful Legislativului, Andrian Candu, sprijinul României pentru Republica Moldova și și-a exprimat speranța în învestirea cât mai rapidă a Guvernului de la Chișinău, care își va asuma reformele atât de necesare și așteptate de cetățeni, va menține ca prioritate implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și va continua proiectele comune cu România.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente