Contractul cu Kroll va fi semnat! Streleț: „Negocierile directe cu compania Kroll s-au finalizat cu succes”

kroll_81605300
Foto: PC: publika.md

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a dispus semnarea unui contract cu compania Kroll pentru cea de-a doua fază a investigaţiei în cazul fraudelor din sectorul bancar, transmite IPN.

„Negocierile directe cu compania Kroll s-au finalizat cu succes. Rezultatul care mi-a fost prezentat de Banca Naţională, ca preşedinte a Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară, este unul satisfăcător pentru Republica Moldova. Condiţiile sunt avantajoase. Eu am remis imediat opinia mea, deoarece nu am participat la negocieri directe, că solicit să fie semnat în termene cât mai restrânse contractul cu această companie”, a declarat Valeriu Streleţ, luni, la un briefing de presă.

Premierul a mai spus că în răspunsul său compania a menţionat că urmează ca acest contract să fie prezentat în scurt timp. „Cred că suntem la faza finală, fiindcă acest aspect a fost abordat şi în discuţiile cu partenerii noştri de dezvoltare. E vorba de zile, suntem aproape de semnarea acestui contract, care va fi pus în executare imediat”, a notat premierul.

Obiectivul final al investigaţiei este de a furniza Băncii Naţionale un tablou cronologic clar cu privire la persoanele care au controlat tranzacţiile dubioase, care au deţinut controlul băncilor, care au beneficiat de pe urma tranzacţiilor investigate. Ofertantul urmează să iniţieze măsuri civile, penale, interguvernamentale, de insolvabilitate (după caz), în coordonare cu BNM, în Republica Moldova şi în jurisdicţii străine pentru a urmări, reţine şi recupera activele.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente