(video) Iurie Leancă: „PPEM refuză nu doar funcții, dar și imunitatea parlamentară”

DSC_3755
Foto: PPEM nu acceptă de principiu și nu va participa la negocieri cu Alianța de guvernare

În cadrul conferinței de presă organizate astăzi de Partidul Popular European din Moldova, deputații membri ai formațiunii politice au prezentat o inițiativă legislativă privind renunțarea benevolă la imunitatea parlamentară.

Esența proiectului constă în oferirea oportunității legale pentru deputații din parlamentul RM de a refuza, în baza propriei inițiative, la imunitate parlamentară. Autorii argumentează necesitatea acestui proiect prin presiunile enorme care vin din partea societății privind elucidarea adevăraților vinovați pentru delapidările din sistemul bancar.

Iurie Leancă, Eugen Carpov și Nicole Juravschi susțin că mulți din cei care ar putea avea tangențe cu „furtul secolului” se află acum în diverse funcții de stat, inclusiv în Parlament. Deputații insistă asupra investigării neamânate a acestor fraude, în cadrul cărora, absolut toți cei implicați să fie egali în fața legii, fără a se putea ascunde în spatele imunităților de orice gen.

În acest context, Iurie Leancă a reiterat necesitatea pornirii urgente a investigațiilor furturilor din sistemul bancar și recuperării banilor delapidați. „Fiecare zi de întârziere a semnării fazei a II-a a contractului cu Kroll înseamnă mai multe posibilități pentru infractori de a-și acoperi urmele și mai puține șanse pentru cetățeanul de rând de a afla adevărul și de a-și recupera banii. Insist că miza acestui proces sunt anume banii cetățenilor, pentru că fiecare leu nerecuperat va trebui acoperit din sursele contribuabililor simpli și onești”.

Președintele PPEM a ținut să puncteze că formațiunea nu acceptă de principiu și nu va participa la negocieri cu Alianța de guvernare, indiferent de unde ar veni invitația. „În condițiile în care acest Guvern în mod deschis refuză reformele stringente din țară, dând cu piciorul în Fondul Monetar Internațional și partenerii de dezvoltare, în condițiile în care nu vedem pași serioși pentru continuarea investigațiilor fraudelor din sectorul bancar, ba chiar invers – mai mult acțiuni menite să le acopere, în condițiile în care nu există discuții transparente despre dezvoltarea țării, ci doar despre partajări de funcții – noi chiar nu avem ce căuta acolo, printre ei.”

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente