Tentativă de viol la Sângerei. Un tânăr riscă până la 5 ani de închisoare

barbat
Foto: PC: igp.gov.md

Un tânăr de 33 de ani, din municipiul Bălți, riscă până la cinci ani de închisoare, fiind suspectat de tentativă de viol. Forțele de ordine au fost sesizate la 19 septembrie, curent, în jurul orei 19:00, de o femeie, precum că a fost victima unei tentative de viol.

Cercetările au fost demarate imediat, victima de 46 de ani comunicând polițiștilor că la intersecția drumului spre satul Dobrogea, rnl. Sângerei, a oprit un automobil de ocazie, de model „TAVRIA” , de culoare albă, pentru a ajunge în sat. După ce au parcurs o distanță de circa un kilometru, șoferul a oprit mașina și a încercat prin violență să întrețină un raport sexual cu ea, dar nu a reușit, datorită faptului că aceasta a opus rezistență și a reușit să fugă. Ajunsă în sat, femeia a alertat Poliţia.

La faţa locului a ajuns grupa operativă a Inspectoratului de poliție Sângerei și un echipaj de patrulare. În scurt timp, polițiștii l-au reținut în trafic pe șoferul suspect.

Menționăm, polițiștii acționează cu fermitate pentru prevenirea și combaterea acestui gen de infracțiuni. Înainte de toate însă fiecare persoană trebuie să-şi ia măsuri de siguranţă pentru a nu deveni victimă în astfel de situații.

Astfel, Poliția recomandă:

– folosiţi doar taximetre autorizate, inscripţionate;
– la coborârea din mijlocul de transport în comun, la ore târzii, căutaţi să mergeţi aproape de persoanele care se îndreaptă spre aceeaşi destinaţie cu dvs;
– evitaţi, pe cât posibil, în deplasările la ore târzii, zonele slab iluminate şi izolate, parcurile, clădirile părăsite, pasajele, străduţele lăturalnice necirculate;
– planificaţi-vă deplasările zilnice în aşa fel, încât să puteţi folosi mijloacele de transport în comun;
– în cazul în care sesizaţi că sunteţi urmărite, continuaţi-vă drumul spre o zonă populată, intraţi într-un magazin. Adresaţi-vă primului poliţist întâlnit sau, în caz de nevoie, cereţi ajutor celor din jur;
– anunțați pe cineva de încredere (familia sau prietenii) unde plecați și cine vă însoțește.

 Veronica Railean

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente