Trei tineri, condamnaţi pentru violenţă sexuală asupra minorilor

150130103354
Foto: PC: kafapresse.com

Doi adolescenți de 14 şi 15 ani din Ungheni şi un tânăr de 20 de ani din Teleneşti au fost condamnaţi recent pentru acţiuni violente cu caracter sexual, săvârşite asupra minorilor. Cauzele penale au fost instrumentate de Procuraturile raioanelor Ungheni şi Teleneşti, care au demonstrat în instanţele de judecată vinovăţia inculpaţilor, aceştia fiind luaţi sub strajă chiar din sala de judecată.

Primul caz a avut loc în septembrie 2014, când trei minori, aflându-se pe teritoriul unei construcţii nefinalizate din Ungheni, i-au aplicat unui băiat de șapte ani lovituri, i-au legat mâinile şi l-au abuzat sexual. În privinţa unuia dintre agresori, în vârstă de 11 ani, urmărirea penală a fost încetată pe motiv că nu a atins vârsta de tragere la răspundere penală, iar complicii acestuia, de 14 şi 15 ani, au fost condamnaţi la patru şi, respectiv, cinci ani închisoare, cu executarea pedepselor în penitenciar pentru minori.

Celălalt caz a avut loc în toamna anului 2013, când inculpatul, un locuitor al raionului Teleneşti, în vârstă de 20 de ani, l-a ademenit pe un minor de opt ani la el acasă, unde, prin ameninţări, a întreţinut cu victima un act homosexual. Agresorul l-a ameninţat pe copil cu răfuiala fizică în caz că va povesti despre cele întâmplate. Părinţii minorului nu au bănuit nimic, cazul ieşind la iveală peste jumătate de an, când minorul i-a povestit mamei prin ce a trecut. În prezent, copilul urmează cursuri de reabilitare pentru a-şi restabili echilibrul psihologic. Pentru comiterea acestei crime, inculpatul a fost condamnat recent la 12 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Sentinţele sunt cu drept de atac conform normelor stabilite de legislaţie.

Statisticile Procuraturii arată că, în primele șase luni ale lui 2015, copiii au figurat în calitate de victime ale infracţiunilor cu caracter sexual în 148 de cauze penale, faţă de perioada analogică a anului 2014, când au fost înregistrate 116 astfel de cazuri. În 24 de cazuri, minorii au fost abuzaţi în familie: de către tatăl biologic – șapte, concubin – șase şi alte rude -11.

Angelina Mașcauțan

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente