(foto) Cât e ora în Chișinău? Ceasurile de pe străzile capitalei și povestea de dincolo de aparențe

collage
Foto: Cât e ora în Chișinău?

Suntem copii ai timpului, căutăm timp oriunde și oricând, iar pentru asta, pe lângă telefoanele de care suntem nedespărțiți, ne vin în ajutor și ceasurile de pe străzile Chișinăului. Tot ce trebuie să facem noi, este să ajungem la timp acolo unde ne-am propus.

Să ne măsurăm timpul este indispensabil, deși, de multe ori, acest lucru ne face doar să „gâfâim”, alergând prin tot orașul. Avem ceasuri de mână, ceasuri de perete și chiar ceasuri pe stradă, pentru că și centrul orașului Chișinău, la fel ca și alte orașe europene, este accesorizat cu astfel de dispozitive.

Principalele ceasuri care ghidează chișinăuienii în timp, sunt:

# Ceasul de pe clădirea Primăriei. Este un ceas electronic, compus din trei mecanisme. Când Primăria rămâne fără lumină, atunci și ceasul se oprește.

# Ceasul de pe Arcul de Triumf. Este un ceas mecanic, care se setează o dată la 28 de ore. De curând, i-a fost reparat gongul, ceasul sună la fiecare sfert de oră.

# Restul ceasurilor, cele care au forma unor cuburi publicitare, aparțin unor companii private. Acestea se găsesc:

Pe strada Pușkin la intersecție cu:

# strada 31 august
# bd. Ștefan cel Mare
# strada Varlaam

Pe bulevardul Ștefan cel Mare la intersecție cu:

# strada Vlaicu Pârcălab
# strada Mihai Eminescu
# strada Vasile Alecsandri
# strada Armenească
# strada Tighina
# strada Ismail

Pe strada Alba Iulia la intersecție cu:

# strada Liviu Deleanu

În ceea ce privește ceasurile publice, cel de la Primărie și cel de la Arcul de Triumf, acestea funcționează pe baza unor mecanisme vechi, iar de reparații capitale nu au beneficiat în ultimul timp, pe motiv că nu ar fi necesare, ne-a spus domnul Tudor Terentiev, funcționar responsabil de ceasurile publice din capitală.

„Ar fi frumos ca ceasurile să fie decorate astfel, încât să reprezinte cultura poporului nostru, nu doar niște cutii albe”, ne-a spus un trecător.

„Aș vrea să fie mai multe în oraș. Sunt folositoare atunci, când nu ai ceas sau îți este descărcat telefonul”, ne spune altcineva.

Domnul Terentiev este însă, de altă părere: „Nu cred că ar fi necesare mai multe ceasuri în oraș. Și așa avem mulți piloni în oraș, iar să mai adăugăm câțiva pentru ceasuri, ar fi inutil. Am putea, în schimb, să oferim celor care există, un stil arhitectural deosebit”.

 

Ceasul de la intersecția Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare

 

Omul care deșteaptă Chișinăul – ceasornicarul de la Arcul de Triumf

Drumul de la Primărie ne-a dus, apoi, spre ceasornicarul de la Arcul de Triumf. Pe domnul Ion Graur l-am găsit în atelierul său, unde repară ceasuri – 40 de ani de carieră, 40 de ani de măsurat timp și 40 de ani de pasiune pentru obiecte mici și aparent simple, dar care necesită atât de multă atenție.

De un an și jumătate, domnul Ion are grijă ca ceasul de la Arcul de Triumf să arate ora exactă și tot de atunci, ceasornicarul i-a redat „glas” ceasului din Piața Marii Adunări Naționale.

 

Ion Graur, ceasornicarul de la Arcul de Triumf
Ion Graur, ceasornicarul de la Arcul de Triumf

 

Ce înseamnă a fi ceasornicarul Chișinăului?

„Orar de lucru nu este”, ne spune domnul Ion. „Mă duc în fiecare dimineață, la 8 – 9. Îl setez manual, lucru care îmi ia aproximativ jumătate de oră. Apoi aștept să văd dacă gongul sună și dacă ceasul merge așa cum trebuie.”

Domnul Ion ne-a confirmat spusele domnului Terentiev și anume că ceasul nu a fost reparat de ani buni. „Când am început să am grijă de ceas, acesta nu lucra bine. Piese nu am schimbat, dar l-am curățit, l-am uns.” După mai mult de douăzeci de ani de când gongul nu bătuse, domnul Ion a reușit și să redea viață ceasului, la rugămintea domnului Primar.

Prima experiență legată de ceasul de la Arcul de Triumf nu a fost tocmai fericită, ne spune domnul Graur: „Am primit cheia de la ceas, l-am setat. Seara când am fost să verific dacă totul e în regulă, ceasul era oprit la ora 5”. Domnul Graur spune că ar fi fost o acțiune premeditată de la fostul ceasornicar, Ivan Cozlov. Cert e că a rezolvat problema a doua zi de dimineață.

 

Ceasul care te face „tânăr” - acele se mișcă în mod contrar celui obișnuit
Ceasul care te face „tânăr” – acele se mișcă în mod contrar celui obișnuit

 

Toate pasiunile își au poveștile lor de început 

Primele amintiri legate de pasiunea pentru ceasuri îl duc cu gândul la bijuteriile mamei sale, printre care se aflau și două ceasuri aurite, care nu funcționau. „În momentele în care mama își scotea bijuteriile să le admire, îmi dădea mie un ceas și surorii mele unul, ca să ne jucăm. După ce mama își strângea bijuteriile, ne lua ceasurile, le punea înapoi, iar eu rămâneam să mă gândesc după asta, când încă o dată va mai scoate bijuteriile și voi vedea din nou ceasurile.” De atunci, a înțeles că-l pasionau aceste mici obiecte ale timpului. În școală, pasiunea s-a dezvoltat: căuta să schimbe orice avea pe acasă pe ceasuri vechi, pe care încerca să le repare.

Iată câteva fotografii cu ceasurile de pe străzile Chișinăului, surprinse de #diez. Noi vă îndemnăm să vă uitați la ele și să ajungeți mereu, la timp.

 

Ceasul de la Primărie
Ceasul de la Primărie
ceas 17
Ceasul de la Arcul de Triumf
Ceasul de la Primărie
Ceasul de la Primărie
Ceasul de la intersecția Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția străzilor Columna/Pușkin
Ceasul de la intersecția străzilor Varlaam/Pușkin
Ceasul de la intersecția străzilor 31 august/Pușkin
Ceasul de la intersecția străzilor Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția Vlaicu Pârcălab/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția străzilor Pușkin/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția străzilor Pușkin/Ștefan cel Mare
Ceasul de la intersecția străzilor 31 august/Pușkin
Ceasul de la intersecția străzilor 31 august/Pușkin
ceas 3
Ceasul de pe strada Kiev

 

Din atelier

 

Din atelier
Din atelier
Din atelier
Din atelier
Din atelier
Din atelier
Atelierul domnului Graur
Atelierul domnului Graur
Atelierul domnului Graur
Atelierul domnului Graur
ceas 24
Atelierul domnului Graur
Atelierul domnului Graur
Atelierul domnului Graur
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente