Lumea artelor tradiționale japoneze a reprezentat întotdeauna pentru occidentali o fascinație, iar o dovadă a unicității culturii japoneze este arta origami - o abordare firavă și subtilă a formelor, elaborate din hârtie.

Origami (din japoneză 折り紙 origami, hârtie pliată) constituie arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsuflețite sau forme decorative abstracte, informează Wikipedia.

Discipline precum ikebana – arta aranjării florilor, chanoyu – ceremonia ceaiului, origami – arta plierii hârtiei și multe altele, au simbolizat elemente ale frumuseții și perfecțiunii japoneze.

Etimologic, cuvântul „origami”, de origine japoneză, este format din oru care are sensul de „a îndoi” și kami cu sensul de „hârtie”, deci „hârtie îndoită”. Numele de origami a fost adoptat în anul 1880, până atunci, arta plierii hârtiei fiind denumită „orikata”. Formele care pot fi realizate prin această artă sunt legate de imaginația celui care pliază hârtia, dar există și categorii de forme tradiționale, care includ flora și fauna. Arta origami din zilele noastre acoperă o zonă largă de forme, de la ceasuri cu cuc și dragoni, până la forme simple care exprimă mai degrabă spiritul, decât forma unei imagini.

 

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com

Origami. PC: boredpanda.com