Vlad Filat a fost decorat cu Ordinul Republicii

671BF466-32B4-42CE-90BE-7DFB1BC45CBA_mw1024_n_s
Foto:PC: rferl.org

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 24 decembrie, decretul privind conferirea „Ordinului Republicii” liderului PLDM, Vlad Filat, ex-prim-ministru al ţării.

Distincția a fost acordată domnului Vladimir Filat „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în promovarea valorilor democratice, pentru contribuție substanțială la aprofundarea dialogului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, eforturile depuse în vederea restabilirii localităților afectate de calamitățile naturale din vara anului 2010 și activitate organizatorică prodigioasă.”

Anterior, Vlad Filat, a fost decorat cu una din cele mai înalte distincţii de stat ale Georgiei – Ordinul de Excelenţă. Vlad Filat este şi laureatul Premiului pentru Libertate, care i-a fost înmânat de Consiliul Atlantic al SUA, în iunie 2011.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine