Cea mai bună studentă la Universitatea de Arte din Londra este o moldoveancă

646×404 (1)
Foto: Violeta Petrimari - studenta anului la Universitatea de Arte din Londra, colegiul de modă PC: Adevărul Moldova

Violeta Petrimari , în vârstă de 19 de ani, învață la Facultatea de Beauty şi Spa Management a Universității de Arte din Londra şi, pentru perseverența sa, a fost numită studenta anului 2013.

Anul trecut, Violeta a absolvit Liceul Teoretic „Ion Creangă“ din Chişinău. Nu s-a frământat cu alegerea unei profesii, a știut din start că nu va avea un job ordinar şi plictisitor. Şi-a dorit şi o diplomă recunoscută la nivel internațional, iar pentru asta a ales să învețe în străinătate, şi anume la Londra, mai aproape de mama şi fratele ei. „O diplomă europeană îţi deschide multe uşi. În plus, am vrut să văd cum e sistemul de învățământ peste hotare, să-mi testez puterile şi să descoper lumea pas cu pas, transformând visele în realitate“, spune tânăra întru-un interviu acordat pentru Adevărul Moldova.

După 12 ani de scoală, unde a învățat multă matematică, istorie şi română, Violeta a optat pentru ceva total diferit. „Mi-am dat seama că vreau să fac cosmetologie la vârsta de 16 ani. Am încercat să-mi imaginez cum voi lucra în diferite domenii şi m-am văzut specialist în terapia frumuseții. N-am regretat nicio secundă că am ales această facultate“, ne asigură fata. Este convinsă că jumătate din viaţa unui om e determinată de serviciul ales, care trebuie neapărat să-i aducă plăcere. „Dacă jobul e stresant şi obositor, atunci omul nu va fi fericit nici în viața personală“, e de părere studenta.

Anatomie, chimie, biologie…

Londra nu a întâmpinat-o cu brațele deschise. „Când am ajuns aici, căminul în care trebuia să stau nu era construit până la capăt. Am schimbat trei cămine în două luni. Orașul mi s-a părut mare, dinamic şi gălăgios. Prima jumătate a anului a fost foarte grea“, povestește Violeta. După vacanță, însă, şi-a propus să înceapă semestrul cu puteri şi idei noi, condimentate cu maximă dedicație.

Printre disciplinele studiate de Violeta şi colegele ei sunt anatomia, chimia, fiziologia umană şi biologia pielii. Mai însuşesc masajul, procedurile pentru corp şi cele spa, tehnici cosmetice cu ceară, manichiura şi pedichiura. Pe lângă lecţiile teoretice şi practice, studentele învaţă cum să-şi deschidă o afacere.

Cursul de Beauty şi Spa este urmat de două grupe a câte 20 de fete, cu vârste între 19 şi 28 de ani. În grupa Violetei sunt zece englezoaice, iar celelalte sunt venite din Letonia, Lituania, Brazilia, Uzbekistan, Arabia Saudită şi Thailanda, majoritatea având deja experienţă în domeniul frumuseţii şi îngrijirii. Chiar şi aşa, moldoveanca şi-a devansat toate colegele din facultate, fiind declarată cea mai bună studentă a anului 2013.

 

Diploma de excelență pentru meritele sale opținute PC: Adevărul Moldova
Violeta Petrimari și diploma de excelență pentru meritele sale academice PC: Adevărul Moldova

„Am luat acest titlu prin străduinţă, iniţiativă şi dedicaţie. Nu lipsesc de la ore şi pun suflet în ceea ce fac, dorindu-mi cu adevărat să devin un bun specialist“, este modestă Violeta. Condiţiile concursului au fost simple: studenta trebuia să aibă cele mai bune rezultate academice şi o ţinută impecabilă. Premiul a fost, însă, simbolic. Tânăra a primit o diplomă şi un set de produse cosmetice pentru muncă. Pe plan profesional, titlul este apreciat şi recunoscut în Anglia, având o mare pondere în CV. „Această reuşită m-a ajutat să înţeleg că nimic nu e imposibil, toate scopurile sunt realizabile. Sunt cea mai mică din grupă şi nici nu am avut experienţă în beauty, dar am învins“, ne asigură studenta exemplară.

Nu vrea să revină acasă

Studiile la Londra îi deschid mari oportunităţi, fata dorindu-şi să întemeieze o afacere proprie sau să se angajeze în saloane spa pe vase de croazieră. Nu vrea să se întoarcă în ţară. „Îmi doresc din toată inima un viitor frumos pentru Moldova, dar, deocamdată, e o atmosferă foarte apăsătoare acolo. Nu cred că revin acasă, dar mi-ar plăcea să deschid o şcoală de beauty şi spa la Chişinău. Vreau ca şi fetele din Moldova să poată urma nişte lecţii similare celor pe care le am eu la facultate“, aspiră basarabeanca.

 

PC: Facebook.com
PC: Facebook.com

Universitatea de Arte din Londra include şase colegii, Violeta fiind studentă la cel de modă. Aici se învaţă design vestimentar, cosmetologie şi jurnalism de modă. Studiile costă 9.000 de lire sterline pentru englezi şi până la 15.000 – pentru străini.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente