Scrisoare din UE: „Legislația RM limitează drepturile grupurilor LGBT”

1167846_691017864260582_1222301008_n
Foto: Uniunea Europeană recomandă Republicii Moldova să facă schimbări în legislație. Colaj: #diez

În scrisoare se arată grija față de existența în Codul Contravențional al RM a art. despre sancționarea difuzării informației, săvârșirea faptelor ce propagă prostituția, pedofilia, pornografia și alte relații decât cele de familie sau căsnicie.

Potrivit Secretarului General al Consiliului Europei, art. 90 din Codul Contravențional al RM limitează drepturile persoanelor și organizațiilor care lucrează în scopul soluționării problemelor LGBT. Totodată, în scrisoare se spune că acest amendament duce la discriminarea bazată pe orientarea sexuală și identitatea de gen, astfel creând prejudicii cu referire la minoritățile sexuale.

În acest sens, Consiliul Europei propune Președintelui Parlamentului, Igor Corman ca la inițiativa acestuia să fie reexaminată legea. De asemenea, el ar trebui să „se asigure că importantele obligații internaționale în sfera protecției drepturilor umane în care s-a angajat țara noastră nu sunt puse sub semne de întrebare”, drepturi prevăzute în Convenția Europeana pentru Drepturile Omului.

Scrisoarea în original o puteți vedea mai jos.

Scrisoare de la Secretarul General al Consiliului Europei către Președintele Parlamentuluiu , Igor Corman
Scrisoare de la Secretarul General al Consiliului Europei către Președintele Parlamentului, Igor Corman
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente