Iurie Leancă s-a întâlnit cu membrii comunității moldovenilor din Olanda

IMG_2549
Foto: Membrii comunității moldovenilor din Olanda sunt în majoritate tineri. PC: gov.md

Evenimentul s-a desfășurat ieri, în sediul proaspăt inaugurat al Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos, unde mai bine de 50 de reprezentanți ai comunității moldovenilor au venit să discute cu Premierul Iurie Leancă, aflat într-o vizită în Olanda.

Șeful Cabinetului de miniștri a vorbit despre întrevederile pe care le-a avut la Haga cu Premierul olandez, ministrul de Externe, cel al Agriculturii și cu Președinții celor două Camere ale Parlamentului Regatului Ţărilor de Jos, pe care le-a calificat drept încurajatoare. „Avem o susținere enormă din partea autorităților olandeze. Amsterdamul se pronunță pentru scoaterea vizelor pentru cetățenii moldoveni și este dispus să ne ofere ajutor în mai multe domenii”, a afirmat Premierul.

Totodată, Iurie Leancă a vorbit despre inițierea negocierilor cu compania KLM în vederea relansării cursei Chișinău – Amsterdam, fapt salutat de reprezentanții comunității.

Premierul i-a îndemnat pe conaționalii noștri să revină în Republica Moldova, menționând proiectele care vin în ajutorul migranților moldoveni întorși acasă pentru a-și crea afaceri. Prim-ministrul s-a referit şi la crearea locurilor de muncă în Moldova şi domeniile în care se atestă o insuficiență de specialiști calificați. „Vă doresc să vă clădiți un pod de revenire acasă”, a spus Iurie Leancă.

 

Dorin Recean, Iurie Leancă și Natalia Gherman la noua ambasadă a Moldovei în Regatul Tărilor de Jos. PC: gov.md
Dorin Recean, Iurie Leancă și Natalia Gherman la ambasada Moldovei în Regatul Tărilor de Jos. PC: gov.md

Vicepremierul, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman a subliniat că următorul obiectiv al Ministerului pe care îl conduce este negocierea unui acord de protecție socială cu Olanda. „Sunt sigură că vom obține aviz pozitiv în acest sens”, a punctat ministrul.

Reprezentanții comunității moldovenilor s-au interesat, în special, de reforma educației din Republica Moldova. Potrivit datelor Ambasadei, majoritatea reprezetanților comunității moldovenilor din Olanda sunt studenți la Universitățile din Rotterdam, Haga, Amsterdam și Groningen. O mare parte activează în domeniul financiar, fiind angajați ai unor companii mari. Printre cei 129 de moldoveni stabiliți în Olanda se numără și Viorel Roşcovan, desemnat Profesorul anului 2013 la Universitatea Erasmus din Rotterdam.

Sursa: gov.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente