Cine sunt echipele câștigătoare la AI Media Hackathon 2025? Premiul pentru locul I a fost de 1 000 de euro

Hackathon
Foto:#diez; AI Media Hackathon 2025

În perioada 24–26 ianuarie 2025, la Mediacor, s-a desfășurat AI Media Hackathon 2025. Echipele au participat la hackathon pentru a dezvolta produse, platforme sau jocuri interactive destinate detectării și combaterii știrilor false sau dezinformării din mediul online.

La hackathon au participat în total 16 echipe, fiecare formată din patru-cinci membri. Participanții au creat produse pentru a combate dezinformarea și au dezvoltat jocuri destinate promovării integrității media.

Echipele au fost repartizate să dezvolte un produs în funcție de tema pe care au avut-o. În total, au fost trei teme:
1. platformă de verificare pentru știri false și manipulative/narațiuni;
2. jocuri interactive, care vizează educarea populației despre dezinformare;
3. instrumente pentru conștientizarea prejudecăților cognitive și psihologice.

Toate echipele au fost ghidate de mentorii de produs, mentorii media și mentorii tehnici.

Locul III (400 de euro)

Echipa RARD: Nicu Cociorva, George Mocreac, Cristian Buza și Dorian Lesnic.

Echipa a dezvoltat o extensie pentru Google Chrome care identifică dacă știrea este falsă sau nu, în funcție de scorul pe care îl primește.

Sursa: Inteligența Artificială în Acțiune

Locul II (600 de euro)

Echipa xXCode_destroyersXx: Adrian Vremere, Artiom Ilico, Maxim Roenco, Islam Abu koush și Maxim Alexei.

Echipa a dezvoltat o soluție care identifică părțile imparțiale din știri și oferă un instrument care le poate îmbunătăți.

Sursa: Inteligența Artificială în Acțiune

Locul I (1 000 de euro)

Echipa Tech Titans: Dumitru Racovița, Andrei Chicu, Dumitru Postoronca, Alexandru Rudoi și Vladislav Amza.

Echipa a dezvoltat un instrument pentru analizarea articolelor și structurarea știrilor.

Sursa: Inteligența Artificială în Acțiune

Criteriile de jurizare au fost următoarele:
# ideea de afacere;
# inteligența artificială și ideile tehnologice;
# potențialul impact;
# colaborare între echipe și implicarea părților relevante;
# fezabilitatea și execuția;
# inovația și creativitatea.

Marele premiu de până la 5 000 de lire sterline va fi înmânat unei echipe cu cea mai promițătoare idee în următoarele zile.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine