(foto) Ei sunt 12 cei mai buni studenți moldoveni care ne reprezintă țara cu mândrie în lume

collage3
Foto:PC: Gala Studenților

33 dintre cei mai buni studenți moldoveni care îşi fac studiile în străinătate au fost premiați în data de 4 ianuarie, la Chișinău, în cadrul Galei studenților originari din Republica Moldova „Excelență Academică pentru Moldova”.

În cadrul evenimentului, care a fost și o premieră pentru țara noastră, au fost decernate 11 premii și 21 de mențiuni pentru cele 4 regiuni (Europa Centrală și de Est, Europa de Vest, SUA și Canada, Alte continente), dar și un premiu special din partea echipei organizatorice.

Aici puteți vedea lista studenților nominalizați în cadrul Galei studenților originari din Republica Moldova „Excelenţă Academică pentru Moldova”.

Vă prezentăm 12 cei mai buni studenți moldoveni care își fac studiile în afara țării sunt sunt și realizările cu care se bucură aceștia:

#1. Copîl Daria – Studentul Moldovean al anului din Europa Centrală și de Est (nivel Licență)

PC: Gala Studenților

Este studentă la anul IV a facultății de Relații Economice Internaționale la Universitatea de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO). A participat la conferințe științifico-practice în cadrul Zilelor de Știință la MGIMO și este autoare a 2 lucrări științifice despre soft power-ul statelor lumii. Este membră a cercului teatral spaniol din MGIMO și a organizației non-guvernamentale Centrul pentru cercetări sociale (Serbia), în calitate de responsabilă de proiecte. Participă la concursuri de studii de caz. Este Laureat a Festivalurilor European și Internațional de limba rusă din Sankt Petersburg. Vorbește limbile română (maternă), rusă, engleză, spaniolă, franceza și sârba.

 

#2. Zubarev Alexei – Studentul Moldovean al anului din Europa Centrală și de Est (nivel Masterat)

Alexei-Zubarev

Alexei își face studiile la Universitatea din București. „Eu încă din liceu am avut pasiune de știință care s-a manifestat prin rezultate remarcabile la olimpiade internaționale. În acest drum spre succes un sprijin important mi-a acordat dr. hab. Igor Evtodiev. Acum continui colaborarea cu domnul Evtodiev în organizarea olimpiadelor de fizică.

Făcând studii universitare am început cariera mea de cercetător. Deja am articole publicate în reviste internaționale despre nanotehnologii pentru care am fost premiat de guvernul României. Actuala mea tema de cercetare este sinteza și investigarea a spirografenei, unui material exotic multe din proprietățile cărora sunt mai valorase și atractive decât al altor materiale avansate folosite în nanotehnologii”, declară tânărul.

 

#3. Partachi Ileana – Studentul Moldovean al anului din Europa Centrală și de Est (nivel Doctorat)

PC: Gala Studenților

Absolventă a liceului ”Mircea Eliade”, Ileana a studiat peste hotarele țării pentru prima dată în cadrul programului FLEX (Future Leaders Exchange Program). Revenind în Moldova, s-a implicat activ în activități de voluntariat: a fost membru în Consiliul Studențesc al Facultății de Finanțe al Academii de Studii Economice din Moldova, coordonator de proiecte în Alianța Studenților din Moldova și coordonator în cadrul Consiliului Absolvenților Programelor de Schimb finanțate de către Guvernul SUA. Pasionată de diversitate, a studiat în Polonia, Estonia, Anglia și Belgia. La moment continuă studiile în economie la nivel de doctorat în Praga, la Centrul pentru Cercetare în Economie și Studii Post-Universitare al Universității Karlov.

 

#4. Ghilețchi Eugen – Studentul Moldovean al anului din SUA și Canada (nivel Licență)

PC: Gala Studenților

Născut în orașul Bălți, Eugen a studiat la liceul „Spiru Haret” din Chișinău şi de curând este absolvent al Universităţii Belmont din Nashville, SUA. În contextul dezvoltării economice şi a suportului pe care Moldova l-a primit dinspre occident în ultima perioadă, Eugen a hotărât să revină în țară pentru a identifica şi aplica modele care pot să ofere Moldovei o creștere economică sustenabilă. În anii de studenție a căutat să se implice în activități extracurriculare ce aveau să îi dezvolte capacitățile profesionale şi care i-au oferit posibilități să cunoască mai multe despre cultura americană. În timpul liber îi place să joace fotbal.


#5. Ciorba Mihai – Studentul Moldovean al anului din SUA și Canada (nivel Masterat)

PC: Gala Studenților

Originar din Republica Moldova, a învățat până la 15 ani la Liceul Miguel de Cervantes din Chișinău. „În 2009 am emigrat împreună cu familia la Montreal, în provincia Québec, Canada. Aici am reușit să învăț limba franceză în câteva luni și să mă integrez în sistemul școlar de pe loc. Am absolvit studiile secondare în 2011 obținând medalia Guvernatorului General a Canadei, distincție oferită pentru rezultate academice. După aceasta, am făcut studii la colegiul Jean-de-Brebeuf în Științe Umanitare, profil Studii internaționale, absolvind în 2013 cu distincție de excelenta pentru rezultatele academice și implicarea socio-sportiva”, declară Mihai.

La momentul actual, tânărul își face studiile universitare de primul ciclu la HEC Montréal (Hautes Études Commerciales) contabilitate profesionala vizând obținerea titlului de CPA. Vorbește fluent limbile: română, engleză, franceză, spaniolă și rusă. În 2013 de asemenea, a făcut un stagiu în cadrul companiei farmaceutice Pfizer inc. unde a efectuat în echipă, un studiu de piață relativ la maladii afectând copii și adolescenți (sindromul Gaucher si ADHD).


#6. Buza Victor – Studentul Moldovean al anului din SUA și Canada (nivel Doctorat), a primit premiu special din partea Prim ministrului, Iurie Leancă

 

Victor-Buza A absolvit liceul Moldo-Turc în 2009, după care a studiat fizica un an la University of Minnesota – Duluth, trei la Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar în prezent își fac doctoratul în cosmologie teoretica la Harvard. „Sunt interesat de teorii care explică originea universului, geneza galaxiilor, proprietățile materiei și energiei negre, și proveniența găurilor negre super masive. Până în prezent, cele mai extensive cercetări pe care le-am efectuat au fost în cadrul MIT-ului, unde împreuna cu alți cercetători am dezvoltat tehnologii și metode științifice necesare pentru a obține cele mai mari hărți 3D ale universului. Sunt pasionat de filozofie, scriere și literatură artistică, meditație, învățământ și sport”, declară cel mai bun doctorand.

Un material mai amplu despre Buza Victor puteți citi aici.

 

#7. Cerneanu Cristian –  Studentul Moldovean al anului din Europa de Vest (nivel Licență)

PC: Gala Studenților

Cristian studiază în anul doi la facultatea de administrare a afacerilor a universității Erasmus din Rotterdam, Olanda. „Acolo am încercat să mă implic la maxim atât în viața socială cât și în cea academică a universității. La moment sunt asistent universitar la două obiecte de studiu: Informatica și Microeconomia, ceea ce implică predarea seminarelor pentru studenții din primul an. De asemenea sunt membru al Consiliului Studenților Internaționali al universității și am fost selectat pentru Erasmus Honors Programme, un program de studii interdisciplinare pentru cei mai buni studenți de la toate facultățile din cadrul universității”, mărturisește tânărul.

Un material mai amplu cu Cerneanu Cristian puteți citi aici.

 

#8. Fakeeh Amir – Studentul Moldovean al anului din Europa de Vest (nivel Masterat)

PC: Gala Studenților

A absolvit cu onoare cursul de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor la Imperial College în 2012. A făcut studiile de master la universitatea Cambridge cu specializare în Micro și Nanotehnologie Enterprise și a fost premiat cu distincție pentru teza de licență cu titlul “Comercializarea Nanomaterialelor de Carbon în Industria Metalelor”. Amir vorbește mai multe limbi străine, rusa și araba fiind native. Este pasionat de evoluțiile politice și socio-economice în Orientul Mijlociu și Africa. În timpul liber, Amir practică water polo la nivel amator și activează ca actor de pantomimă.

 

 

 

 

#9. Cojocaru Corina – Studentul Moldovean al anului din Europa de Vest (nivel Doctorat)

PC: Gala Studenților

14 ani de studii peste hotare, absolventă a celor mai prestigioase instituții academice din Europa, autoare a mai multor cărți si articole despre UE, membru fondator al diverselor organizații studențești, promotor activ al culturii și valorilor naționale atât pe continentul european, cât și pe cel american și țările din Golful Persic, după un parcurs academic totalmente în Occident (licența, doua masterate, Doctorat și post-doctorat), revine acasă pentru a schimba lucrurile din interior și pentru a se implica în diverse activități filantropice. Doctor în Drept Constituțional al Universității Paris I Sorbona, cu mențiunea “Très honorable”, cercetătoare post-doctorală a Universității din Geneva, Corina este unul din puținii experți ai Moldovei în drept constituțional comparat și unul dintre cei mai versați analiști politici pe spațiul Europei Centrale și de Sud-Est.

 

#10. Guțu Dorin – Studentul Moldovean al anului din Alte Continente

PC: Gala Studenților

Dorin locuiește de 7 ani în Japonia activând în cadrul Universității Toyama în domeniul Sistemelor Informationale Inteligente. „Laboratorul nostru de cercetare Media Information and Communication Technology Laboratory (MICT) este specializat în analiza și procesarea imaginilor, crearea algoritmilor de îmbunatățire a calității imaginilor statice și dinamice. În ultimii ani, în cooperare cu corporația japoneză KDDI, echipa noastră a propus și implementat mai multe metode inovative de îmbunatățire a compresiei transmisiei de date. Bazele de date acumulate de cadre laboratorul MICT, conținând date cu valoare semnificativa pentru savanții din domeniu, au fost făcute disponibile pentru accesul cercetătorilor din Moldova”, recunoaște tânărul stabilit în Japonia.

 

#11. Gramatki Iulian – Simpatia Echipei de Pilotare

PC: Gala Studenților

 

Iulian este doctorand în economie la Goethe Universität Frankfurt; licențiat în Administrare de Business și Științe Politice la Saint Louis University Madrid; membru al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale și al Platformei Civice „Acțiunea 2012”; absolvent al liceului „Prometeu”.

Un material mai amplu cu Gramatki Iulian puteți citi aici.

 

 

 

#12. Sumareva Maria  – Premiul pentru Arte

PC: Gala Studenților

 

Născută la Chișinău în 1986, la 17 ani absolvește Liceul Republican de Muzică “Ciprian Porumbescu” și beneficiază de o bursă integrală pentru patru ani de studii la Rowan University din SUA. În 2008 absolvește această instituție cu distincția “Magna Cum Laude”, medalia pentru Realizări Creative în Arte Plastice şi Interpretative şi Premiul Mondial de Învățământ. Studiile post-universitare le urmează tot în SUA. În august 2010 obține diploma de Master de la prestigioasa Indiana University, continuându-şi studiile la aceiași instituție până mai 2011 în programul Performer Diploma. Actualmente, Maria este candidat de doctorat în interpretare şi pedagogie pianistică la University of Miami.

 

Reamintim că, tinerii câștigători au primit în cadrul evenimentului diplome din partea echipei de organizare, diplome de gradul I, II și III din partea Premierului Republicii Moldova, precum și 18 aparate foto Olympus, 11 tablete Asus Nexus, 4 Kindle și un aparat foto Canon.

Gala Studenților Originari din Republica Moldova este organizată sub patronajul prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă, la inițiativa Asociației studenților moldoveni din Franța „Jeunes Moldaves”, şi este la prima ediție. Scopul general al proiectului este de a face cunoscute în Moldova rezultatele academice excepționale ale studenților și absolvenților moldoveni din străinătate.

Proiectul este finanțat de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova (prin Biroul pentru Relații cu Diaspora) şi de către Proiectul Uniunii Europene „Consolidarea capacităților de gestionare a migrației în Republica Moldova”.

 

IMG_4887
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4901
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4943
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4971
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4991
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4994
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4844
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_4997
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_5004
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_5058
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_5106
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
IMG_5129
Cei mai buni studenți moldoveni în străinătate au fost premiați la Gala studenților originari din Republica Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
Mai citește
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente