Un medic-chirurg este bănuit că ar fi cerut de la mama unui copil de 7 ani, care urma să fie operat de urgenţă, 500 de dolari. Banii erau estorcaţi atât pentru intervenţia chirurgicală, cât şi pentru asistenţa medicală post-operatorie.
Medicul de la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului a fost reţinut, în această dimineaţă, de procurori şi ofiţerii CNA într-un dosar de corupţie. Ofiţerii CNA şi procurorii au efectuat percheziţii la domiciliul bănuitului, de unde au ridicat o parte din suma transmisă sub controlul CNA. În prezent, chirurgul este reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat penal pentru corupere pasivă.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, riscă până la 7 ani de închisoare, cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.