(video) Doi tineri au furat din 16 magazine alimentare produse în valoare de 250.000 de lei

mainpolice

Doi bărbaţi de 32 şi respectiv 22 de ani, domiciliaţi în raionul Grigoriopol, membri ai unui grup criminal, au fost reţinuţi de poliție în urma activităţilor speciale de investigaţii demarate timp de două luni.

Aceştia, anterior au fost condamnaţi pentru furt în regiunea transnistreană. La moment sunt suspectaţi de o serie de furturi din magazine alimentare, iar în grupare suspecţii aveau rolul de executori ai infracţiunilor şi şoferi. Audiaţi de polițiști, bărbaţii şi-au recunoscut pe deplin vina.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţie, s-a stabilit că gruparea a activat timp de jumătate de an. În acest timp, aceştia au comis 16 furturi din magazine alimentare de pe teritoriul raionului Anenii Noi, Ialoveni, Criuleni şi Dubăsari. De asemenea, s-a stabilit că, membrii grupului acţionau pe timp de noapte, prin deteriorarea geamurilor și ușilor, de unde sustrăgeau articole din tutun și băuturi alcoolice, computere, televizoare, telefoane, produse alimentare, cartele de reâncărcare de la operatorii naţionali. Ulterior, o parte din bunurile sustrase şi anume țigările, erau comercializate în oraşul Tiraspol.

Prejudiciile materiale estimate de părţile vătămate, se ridică la 250 mii lei.

Din depoziţiile bănuiţilor s-a stabilit că recent, în urma percheziţiilor efectuate, au fost depistate şi ridicate mai multe bunuri sustrase, printre care un notebook, un telefon mobil şi un televizor. Bunurile au fost sustrase din magazinele alimentare de pe teritoriul IP Anenii Noi şi IP Criuleni.

Pe acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 186 al. 2 Cod Penal al RM „Furt”, persoanele culpabile riscă închisoare de până la 4 ani.

Suspecţii sunt reţinuţi pe un termen de 72 ore, iar ofițerii de investigații întreprind acțiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigație în vederea întăririi bazei probatorii, precum și stabilirii tuturor membrilor grupării criminale. Totodată, se verifică apartenența acestora la comiterea altor infracțiuni de acest gen, înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente