Teatrul de Operă și Balet invită la un concert în memoria Primadonei Operei Naționale Maria Bieșu

1
Foto:mc.gov.md

Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu va comemora memoria Primadonei Operei Naționale Maria Bieșu, ce va marca patru ani de la trecerea în neființă a celebrei dive a operei naționale și internaționale. Concertul se va desfășura duminică, 15 mai la ora 16:00.

Comemorarea Primadonei va avea loc prin interpretarea celebrei „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi. Creaţia verdiană vocal-simfonică este una dintre cele mai frumoase şi complexe lucrări ale genului, realizată de compozitor pentru un ansamblu de patru solişti, cor dublu şi orchestră, sinergie ce conturează o atmosferă înălţătoare, îmbogăţită cu fiecare notă muzicală, interiorizată de solişti şi transmisă fidel publicului.

Photo Credit: tnob.md
Photo Credit: tnob.md

Cei patru solişti care vor introduce publicul într-o promenadă spirituală sunt: soprana-Angela Pihutmezzosoprana-Tatiana BusuiocMaestru în Artă, tenorul-Igor ȚurcanMaestru în Artă, şi basul Valeriu Cojocaru, Artist al Poporului, alături de  Corul și Orchestra TNOB, prim-maestru de cor Ion Brătescu și Capela Corală Academică „Doina”, Director artistic și Prim dirijor – Ilona Stepan, Artistă Emerită.

Această compoziție a compozitorului italian, va răsuna sub conducerea renumitului dirijor invitat, Friedrich Pfeiffer. Asemeni multor alţi membrii, ce au activat ulterior la Filarmonica din Viena, Friedrich Pfeiffer, născut pe 25 februarie, 1958 în Hainburg/Donau, şi-a început cariera muzicală la o instituţie bogată în tradiţii vieneze – Corul de Băieţi din Viena. El a fost membru a Hofmusikkapelle începînd cu anul 1987, astfel revenind  la primul angajament muzical. Urmînd cursuri cu Karl Österreicher, Friedrich Pfeiffer şi-a îndreptat atenţia spre dirijorat şi a conlucrat astfel cu orchestrele din Austria, Cehia, Slovacia şi Japonia.

Maria Bieșu, numită Prima Cio-cio-san din lume, s-a remarcat prin calităţi distinse: voce, muzicalitate, talent actoricesc, plinătatea emoţională şi sinceritatea interpretării.

Maria Bieșu ne-a purtat faima pe toate meridianele globului, ne-a promovat pretutindeni valorile culturale, creând o imagine favorabilă țării noastre.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente