18 inițiative de tineret vor beneficia de finanțare de până la 40.000 de lei. Vezi cine sunt câștigătorii

voluntariat tineri activități lucru în grup
Foto:Facebook/America House Chisinau

18 echipe de tineri din țară au fost selectate pentru a beneficia de finanțare de până la 40.000 de lei fiecare în cadrul Programului de granturi mici „Civic LAB 3.0”. Cu ajutorul acestor granturi, tinerii vor implementa proiecte care încurajează participarea civică, dezvoltarea comunităților și implicarea activă în viața publică.

Inițiativele câștigătoare abordează subiecte actuale și relevante pentru tineri, precum siguranța în mediul online, educația media, implicarea în procesul decizional, leadershipul, advocacy-ul, orientarea în carieră, amenajarea spațiilor prietenoase pentru tineri, dialogul comunitar și dezvoltarea inițiativelor locale.

Cele 18 inițiative de tineret care vor beneficia de finanțare sunt:
# Phygital CyberQuest: Traseul siguranței online și al gândirii critice – raionul Ungheni;
# Tineri Lideri pentru Comunitate – raionul Fălești;
#  Civic ACT Cimișlia – raionul Fălești;
# Cartierul Tinerilor – municipiul Cahul;
# Alegeri informate – Decizii asumate – municipiul Chișinău;
# Chill-zone de dialog – spațiu pentru comunicare și leadership – raionul Taraclia;
# Generația care construiește viitorul – raionul Nisporeni;
# YOUTH HUB – raionul Drochia;
# Ateliere de advocacy – municipiul Edineț;
# Media LAB Găgăuzia: Tinerii creează și verifică informații – UTA Găgăuzia;
# Călărași ACTiv – raionul Călărași;
# „Start pentru Tineri” – raionul Criuleni;
# „Memories Park – Dincolo de Banci” – raionul Dubăsari;
# Eu aleg să mă implic – raionul Glodeni;
# Tineri în Decizie – de la local la raional – raionul Strășeni;
# Prinde RĂDĂCINI! – raionul Ștefan Vodă;
# Chill Zone Ustia – Spațiu creat de tineri pentru tineri – raionul Dubăsari;
# NEXT STEP – Cariera Mea: oportunități și orientare profesională pentru tinerii – raionul Hâncești.

Potrivit organizatorilor, proiectele implementate vor oferi oportunități de învățare, implicare și dezvoltare pentru sute de tineri.

Programul de Inițiative Civice „Civic LAB 3.0” este implementat de către Agenția Națională pentru Tineret, în cadrul Fondului Comun pentru împuternicirea tinerilor și dezvoltarea Centrelor de Tineret din Republica Moldova. Fondul Comun este susținut de Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Tineret, Swiss Cooperation in Moldova și UNFPA Moldova.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine