„Jazz à la Paris” revine în Moldova după trei ani. Ediția din acest an aduce artiști veniți din Franța

film-3
Foto: Misha Grossu
Pe scurt

# Ediția specială a proiectului „Jazz à la Paris” revine în Moldova după trei ani și se va desfășura în aer liber la Eco Resort Butuceni.
# Pe scenă vor figura cinci muzicieni, printre care Misha Grossu, Alex Arnaud și Adrien Katz, care vor interpreta piese de jazz, swing și gypsy manouche.
# Evenimentul oferă o seară caldă, elegantă și relaxată, completată de lumini ambientale, vinuri de calitate și gustări pregătite de gospodinele din Butuceni.

Proiectul muzical „Jazz à la Paris” revine în Republica Moldova după o pauză de trei ani, într-o ediție specială intitulată „AUTHENTIQUE”. Evenimentul se va desfășura pe 18 iulie la Eco Resort Butuceni, și promite o atmosferă romantică inspirată de farmecul autentic al Parisului.

După trei concerte sold out organizate anterior în Moldova, „Jazz à la Paris” își invită publicul într-un spațiu unde muzica, natura și liniștea se întâlnesc armonios. Organizatorii spun că participanții vor avea parte de o experiență care depășește formatul unui concert obișnuit.

În această seară vor răsuna acorduri de jazz, swing și gypsy manouche, dar și piese legendare din repertoriul francez. Publicul va putea asculta atât compoziții instrumentale, cât și vocale, inspirate din muzica ce se aude pe străzile, în cafenelele și în serile târzii ale Parisului.

Pe scenă vor urca:
# Misha Grossu (Moldova) – acordeon;
# Alex Arnaud (Franța) – chitară;
# Adrien Katz (Franța) – chitară și voce;
# Clovis Brossard (Franța) – contrabas.

Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să ofere o seară caldă, elegantă și relaxată, într-un decor completat de lumini ambientale, vinuri de calitate și gustări pregătite de gospodinele din Butuceni.

Participanții sunt invitați să vină alături de familie și prieteni pentru a lua o pauză de la rutina zilnică și a se bucura de câteva ore de muzică și atmosferă franceză în inima Moldovei.

„Pentru câteva ore, Butuceniul va suna à la Paris”, transmit organizatorii. Biletele sunt disponibile aici.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine