(sondaj) Cât de des studenții din Moldova se confruntă cu favoritismul aplicat de profesori

elevi studenți școală

Aproape o treime dintre studenții din Republica Moldova spun că în universitatea lor există favoritism. Fenomenul, care afectează direct tinerii și imaginea sistemului de învățământ, este prezent în special la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF).

Favoritismul reprezintă fenomenul prin care un profesor îi favorizează pe unii studenți într-un mod nedrept, oferindu-le avantaje pe care alții nu le primesc. Aici vorbim despre note mai mari, mai multă atenție sau sancțiuni mai blânde. Acest fenomen poate fi bazat pe relațiile personale cu studenții, simpatii sau antipatii, statut sau chiar criterii discriminatorii, cum ar fi genul sau opiniile politice ale unor studenți.

Favoritismul este o problemă, deoarece încalcă principiul echității în educație, demotivează studenții și afectează evaluarea corectă a acestora. În unele cazuri, consecințele pot fi concrete, precum influențarea acordării burselor, iar pe termen lung – duce la abuz.

Un sondaj publicat recent de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) arată că majoritatea profesorilor și studenților, în proporție de peste 85 %, consideră favoritismul un fenomen grav. În practică însă, aproape 30 % dintre studenți spun că, în instituția lor, cadrele didactice aplică favoritismul în timpul evaluării.

Cel mai mult favoritism există la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde 43 % au raportat existența acestuia. Urmează Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), cu 33 %, și Universitatea de Stat din Moldova (USM), cu 29 %.

La polul opus se află Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, cu 9 %.

La sondaj au participat 3.635 de studenți. El a inclus și întrebări despre AI, corupție, hărțuire sexuală, condițiile din cămine și altele.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine