Procuratura Moscovei anunță pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru distribuirea materialelor care cheamă la proteste

protest
Foto: Foto: Eurotopics

Procuratura din Moscova a emis un avertisment cu privire la răspunderea în fața legii a protestatarilor, după ce, potrivit autorităților, pe rețelele de socializare, au început să apară postări care îndeamnă internauții la participarea la acțiuni publice necoordonate la Moscova, precum și la comiterea „altor acte ilegale”.

Procuratura a precizat că distribuirea unor astfel de materiale pe rețelele de socializare, forumuri și alte site-uri, implicarea adolescenților în activități ilegale, precum și organizarea sau participarea la acțiuni ilegale prevede pedepse administrative sau penale, „inclusiv în formă de închisoare de până la 15 ani”, informează meduza.io.

Procuratura Moscovei a enumerat articolele după care pot fi calificate infracțiunile:
# încălcarea procedurii de organizare a unui miting (20.2 din Codul contravențiilor administrative al Federației Ruse, pedeapsa maximă este arestarea pentru până la 30 de zile);
#„discreditarea” armatei ruse (20.3.3 din Codul de infracțiuni administrative al Federației Ruse, amendă de până la 100 000 de ruble);
# implicarea unui minor în acțiuni antisociale (151 din Codul penal al Federației Ruse, până la șase ani de închisoare);
# difuzarea de informații în mod deliberat false despre armata rusă (207.3 din Codul penal al Federației Ruse, până la 15 ani de închisoare);
# revolte în masă (212 din Codul penal al Federației Ruse, până la 15 ani de închisoare).

Amintim că astăzi, 21 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială în toată țara. 


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente