Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială în Rusia, începând cu 21 septembrie

Vladimir Putin
Foto: Sergei Bobylev/Sputnik, Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în această dimineață mobilizare parțială în toată țara. Declarația acestuia a fost făcută într-un live. Mobilizarea parțială începe azi, 21 septembrie.

„Consider că este necesar să sprijin propunerea Ministerului Apărării și a Statului Major General de a efectua o mobilizare parțială în Federația Rusă. Vor fi chemați la serviciul militar doar cetățenii care se află în prezent în rezervă și, mai ales, cei care au servit în forțele armate, au anumite profesii militare și experiență relevantă”, a menționat Putin.

Acesta a mai adăugat că cei chemați la serviciul militar vor fi supuși unei pregătiri militare suplimentare înainte de a fi trimiși în unitățile lor, ținând cont de experiența unei operațiuni militare speciale.

Putin a semnat un decret în acest sens. Măsurile de mobilizare vor începe astăzi, 21 septembrie.

Ținem să menționăm că, pe 20 septembrie, așa-numiții lideri ai așa-ziselor republici populare Donețk și Luhansk au anunțat despre organizarea referendumurilor pentru aderarea la Rusia. De asemenea, regiunile Herson și Zaporijjea au anunțat despre organizarea referendumurilor pentru aderarea la Rusia. În toate aceste regiuni deja s-a anunțat că votarea va avea loc în perioada 23-27 septembrie.

De asemenea, tot pe 20 septembrie, Duma de Stat a Rusiei a aprobat un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru dezertarea soldaților ruși (până la 10 ani de închisoare) deteriorarea proprietății militare, jafuri și insubordonare, dacă acestea sunt comise în timpul mobilizării militare sau a unor situații de luptă.

Vedeți mai jos live-ul în care Putin a anunțat mobilizarea parțială.

https://www.youtube.com/watch?v=_7ICK2zNTBE

Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente