Care sunt mecanismele de susținere financiară pentru angajați pe perioada restricțiilor pandemice

bani-portofel-diez-scaled-920×614

Guvernul a elaborat un set de mecanisme pentru susținerea angajatorilor și a salariaților în perioada aplicării restricțiilor necesare pentru a opri răspândirea COVID-19. Mai jos vă spunem de ce drepturi pot beneficia angajații în această perioadă dificilă.

Salariații care se vaccinează împotriva COVID-19 pot solicita două zile libere, plătite, pentru fiecare doză de vaccin administrată. Pentru a beneficia de compensații, angajatul trebuie să adreseze o cerere angajatorului care, la rândul său, va completa o cerere automatizată pe declaratie-electronica.fisc.md.  Costul integral ale zilelor libere, inclusiv asigurările sociale, este transferat angajatorului de către Serviciul Fiscal de Stat, până la plafonul de 558 lei pe zi, echivalent cu un salariu de 9 900 de lei brut pentru 22 de zile lucrătoare.

O altă măsură a Guvernului vine în susținerea angajaților cu un copil până la 12 ani sau un copil cu dizabilități care învață online. Unul dintre cei doi părinți poate beneficia, cu acordul angajatorului, de zile libere plătite, pentru a sta acasă cu copilul. Angajatorul trebuie să completeze lunar o cerere automatizată pe declaratie-electronica.fisc.md, iar Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) va transfera angajaților indemnizația pentru zilele libere, egală cu 50 % din salariul de bază până la plafonul de 150 lei pe zi, echivalentul a 4 050 de lei pe lună.

De asemenea, în caz de reducere a activității economice din cauza restricțiilor impuse, angajatorul poate dispune șomaj tehnic pentru salariați, prin completarea lunară a unei cereri automatizate pe declaratie-electronica.fisc.md, după care CNAS transferă angajaților indemnizația pentru șomajul tehnic, egală cu 50 % din salariul de bază până la plafonul de 150 lei/zi sau 4 050 lei pe  lună. În ambele cazuri, angajatorul poate suplini indemnizația din surse proprii.

Un alt mecanism de sprijin ține de regimul de activitate redusă. Acesta poate fi solicitat de angajator, cu acordul salariaților, prin depunerea cererii pe declaratie-electronica.fisc.md. Regimul este instituit prin validare de către Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM). Ulterior, angajatorul  distribuie timpul de lucru în rândul salariaților vizați și, lunar, solicită ajutorul pentru funcționarii săi, prin depunerea cererii automatizate pe declaratie-electronica.fisc.md. Suportul financiar pentru salariații în regim de activitate redusă este transferat de către ANOFM angajatorilor, care constituie 50 % din valoarea timpului nelucrat. Timpul lucrat este plătit de angajator. Conform Codului Muncii, regimul dat poate fi aplicat pentru minim 25 % dintre salariați, iar durata timpului de muncă poate fi redusă cu cel mult 50 %.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente