În conformitate cu prevederile art. 124 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, „Procuratura contribuie la apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei”. Iar în baza art. 3 alin. (7) din Legea cu privire la procuratură, nr. 3 din 25.2.2016, „Procurorul este obligat să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor”.
Prin noțiunea de persoană se subînțelege omul considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice, care poate fi de gen masculin ori feminin, minor sau major.
Minoră, la rândul său, este persoana care nu a atins vârsta de 18 ani. De altfel, minorul poate fi numit și copil, deoarece acesta, exceptând procesul de emancipare, nu posedă capacitatea deplină de exerciţiu.
Nu în zadar, la figurat, copilul mai este privit și ca o ființă naivă, fără experiență, care adesea nu poate acționa de sine stătător în anumite cazuri mai mult sau mai puțin complicate și nu este capabil să se apere de eventualele pericole ce-l înconjoară, astfel devenind deosebit de vulnerabil în unele situații de risc și potențială victimă a bullying-ului, a constrângerii psihice, a violenței fizice, a exploatării și, nu în ultimul rând, a abuzului sexual, atât din partea membrilor propriei familii, a rudelor apropiate, cunoștințelor, vecinilor, cât și din partea unor terți.
Tocmai de aceea, protejarea copilului de aceste fenomene negative, care pot duce la un final nedorit și ireversibil, este una dintre prioritățile de bază ale activității organelor de ocrotire a normelor de drept, inclusiv a procuraturii, precum și a diverselor instituții de ramură, de stat și neguvernamentale.
Or, potrivit art. 2 din Legea privind drepturile copilului, nr. 338 din 15.12.1994, „statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale fizice, intelectuale, spirituale şi sociale. […] Protecţia drepturilor copilului este asigurată de organele competente respective şi de organele de drept”.
Din cele punctate mai sus, stimați cititori, rezultă că procurorul este obligat prin lege să contribuie activ, cu celeritate și vehemență la apărarea drepturilor și libertăţilor fundamentale ale copilului, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, limbă, religie, dizabilitate, convingeri, avere sau origine socială a acestuia.
Cert este că, pe parcursul ultimelor decenii, ținând cont de greutățile din perioadele postbelice prin care a trecut umanitatea, în special copiii (foametea, diverse crize, nivelul scăzut de trai ș.a.), în comunitatea internațională a fost elaborat un șir de tratate multilaterale, precum și legi interne menite să contribuie la protecția copiilor de diverși factori nocivi ce pot pune în pericol existența și dezvoltarea normală a acestora, cât și să asigure respectarea drepturilor și libertăților lor. Bineînțeles că aceste acorduri, de-a lungul timpului, au suferit modificări, adaptări și actualizări reieșind din progresele tehnico-științifice ale societății (apariția internetului, a telefoanelor mobile etc.).
Așadar, în sensul art. 19 §1 al Convenţiei internaţionale din 20.11.1989 cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la care țara noastră a aderat prin Hotărârea parlamentului nr. 408-XII din 12.12.1990, toți copii au dreptul de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență: abuz fizic, mental, abandon, neglijenţă, rele tratamente, aservire, violenţă sexuală etc.
Consiliului Europei, la fel, dispune de un număr mare de convenții ce se axează pe aspecte specifice privind protecția drepturilor copilului, începând cu siguranța lor în spațiul cibernetic și terminând cu adopția.
În linii generale, analiza acestui fenomen îngrijorător denotă că de abuz sexual și/sau de exploatare pot suferi atât copiii din națiunile bogate, cât și cei din țările în curs de dezvoltare ori din statele sărace, expunerea lor la violență având în egală măsură doar consecințe negative asupra sănătății fizice și mentale a lor. Din considerentul dat, această problematică trebuie tratată cu o deosebită seriozitate, fiindcă ea este în stare să pericliteze orice copil, fără deosebire de rasă, naţionalitate, apartenență etnică ș.a.m.d.
De exemplu, analizând cazul sărăciei și a violenței în copilărie, deși este clar că între acestea există realmente o conexiune, natura exactă dintre ele rămâne totuși necunoscută. Riscul de a trăi o copilărie cu violență crește atunci când copiii provin din familii sărace, fapt ce poate determina creșterea riscului de a fi captiv în sărăcie și în viața adultă.
Mai mult decât atât, violența fizică poate produce atât daune psihologice, cât și fizice deopotrivă. În mod similar, efectele violenței psihologice pot să se manifeste uneori și fizic.
Prin urmare, cu cât mai mult cunoaștem despre consecințele violenței asupra copiilor, cu atât mai clară devine necesitatea morală de a aborda această problemă și de a implementa măsuri drastice contra acestui flagel.
Este dificilă descifrarea consecințelor violenței din timpul copilăriei de alți factori care pot afecta negativ viața unei persoane, cum ar fi sărăcia sau dizabilitatea. Totuși, între violență și defavorizare există interconexiuni.
Cele mai frecvente urmări ale violenței asupra copiilor sunt:
- cea letală de rând cu cauzarea vătămărilor corporale grave/medii – consecința potențială cea mai alarmantă a violenței fizice față de copii este decesul. Astfel, s-a demonstrat că pedeapsa corporală este în mod inerent periculoasă și imprevizibilă, având rezultate exclusiv negative. Copiii cu dizabilități sunt cei mai vulnerabili în acest sens și, prin urmare, sunt expuși unor riscuri mai mari de violență;
- boli fizice – violența în copilărie sporește probabilitatea dobândirii unor boli grave (cardiovasculare, pulmonare, hepatice sau metabolice). Stresul provocat de violență poate fi atât de acut încât poate inhiba funcționarea sistemelor imunitar și nervos. În afară de suferința pe care aceste boli o pot provoca nemijlocit copilului, acestea sunt o povară grea și pentru societate în ansamblu în ceea ce privește sănătatea publică;
- capacitatea cognitivă – și dezvoltarea aptitudinilor de cunoaștere și învățare a copiilor abuzați/neglijați poate fi afectată în mod sever;
- sindromul stresului posttraumatic – poate rezulta din prezența față de ori, după caz, din trecerea printr-un anumit tip de violență extremă și/sau constantă în perioada infantilă;
- probleme de sănătate mentală – deși violența psihologică și neglijarea emoțională pot fi mai dificil de depistat în comparație cu violența fizică, efectele acestora pot fi la fel de grave, provocând apariția depresiei, a tulburărilor de anxietate, de nutriție, a suicidului;
- socio-economice – toate formele de violență împotriva copiilor au efecte de acest fel, deoarece copiii expuși violenței au de regulă performanțe academice mai reduse comparativ cu semenii lor;
- comportamentale – lista problemelor legate de comportament, asociate cu violența în copilărie, pare a fi interminabilă. Copiii abuzați prezintă un risc mai mare de întrebuințare și abuz de băuturi alcoolice, de substanțe toxice și de implicare în activități infracționale.
La acest capitol, este oportun de remarcat că Legea penală a Republicii Moldova prevede pedepse, în unele cazuri foarte aspre, pentru infracțiuni săvârșite cu bună-ştiinţă asupra minorilor, printre care: omorul intenționat, pruncuciderea, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, vătămarea intenţionată gravă/medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răpirea, privaţiunea ilegală de libertate, tortura, tratamentul inuman sau degradant, atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale, atragerea minorilor la consumul ilegal de substanţe dăunătoare, pornografia infantilă, recrutarea şi încorporarea copiilor în forţele armate naţionale, precum şi determinarea acestora, prin orice mijloace, să participe activ la operaţiuni militare, violenţa în familie, exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor părinteşti, abuzul părinţilor şi al altor persoane la adopţia copiilor, violul, acţiuni violente cu caracter sexual, raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani, acţiuni perverse, ademenirea minorului în scopuri sexuale și multe altele.
Cu toate acestea, una dintre cele mai teribile crime asupra minorilor rămâne a fi traficul de copii, adică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului în scopul:
— exploatării sexuale comerciale sau necomerciale;
— exploatării prin muncă sau servicii forţate;
— practicării cerşetoriei sau în alte scopuri josnice;
— însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale;
— folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice;
— exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei;
— folosirii în conflicte armate;
— folosirii în activitate criminală;
— prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane;
— vânzării sau cumpărării;
— folosirii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere;
— adopţiei ilegale.
# Concluzii și recomandări
Copiii sunt viitorul nostru, așadar aceștia trebuie să beneficieze în deplină măsură de drepturile lor, dar fără a-i exonera de îndeplinirea obligațiilor ce le revin conform art. 14 din Legea privind drepturile copilului, nr. 338 din 15.12.1994: să conştientizeze şi să respecte ordinea publică şi normele de convieţuire, să preţuiască atât tradiţiile şi valorile culturale naţionale, cât şi cele general-umane, să acumuleze cunoştinţe şi să se pregătească pentru o activitate utilă, să manifeste o atitudine grijulie faţă de părinţi, de mediul ambiant, de proprietatea publică şi privată.
În același timp, ei urmează a fi educați în bunele maniere pentru a oferi societății personalități adecvate și bine formate întru a servi statului conform capacităților sale și specialității pe care au obținut-o.
Așadar, pentru a identifica la timp factorii de risc în scopul de a apăra copiii împotriva violenței, exploatării și abuzurilor sexuale, este obligatoriu să se țină cont de următoarele sugestii:
# până la atingerea majoratului, iar în cazul celora cu dizabilități, și după aceasta, copiii trebuie să fie permanent monitorizați de către părinți, reprezentanții legali sau de cei cărora le-au fost încredințați, și cu aceștia trebuie să fie duse discuții de profilaxie în vederea responsabilizării lor față de propria sănătate și de viitor;
# în familii trebuie să predomine un climat favorabil pentru dezvoltarea normală și corespunzătoare a copiilor (excluderea consumului excesiv de băuturi spirtoase, exceptarea certurilor și violenței);
# încurajarea minorilor de a se dedica procesului de studiu, practicării sportului și a unui stil de viață sănătos, frecventarea diferitelor cercuri extrașcolare;
# verificarea continuă a cercului de prieteni a copilului pentru a evita cazurile de influență rea asupra acestuia;
# urmărirea site-urilor accesate de copii și a conversațiilor ținute prin intermediul rețelelor de socializare și/sau aplicațiilor din telefoanele mobile etc.
Nu în ultimul rând, o importanță deosebită o are opinia publică și atitudinea fiecăruia dintre cetățeni asupra acestui fenomen care în niciun caz nu trebuie să tolereze astfel de manifestări. Prin urmare, orice situație suspectă în care sunt implicați copii trebuie raportată la 112 pentru ca autoritățile competente să verifice informațiile furnizate și în așa fel să fie evitată o eventuală consecință tragică pentru copil.
Acest material a fost realizat de Procuratura raionului Hâncești în contextul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în familie în bază de gen”
Sursă foto: depositphotos.com
