Nu vor mai fi troleibuze speciale pentru elevi și copii. Anunțul a fost făcut la ședința Primăriei Chișinău

Troleibuz-920×518

La o săptămână de la lansare, municipalitatea renunță de astăzi, 6 septembrie, la rutele speciale de troleibuz pentru elevi, profesori și părinți cu copii. La ședința operativă de la Primărie, Vitalie Mihalache, șef interimar al Direcției generale transport public și căi de comunicație, a declarat că săptămâna trecută au fost efectuate analize și verificări în teren, care au arătat că acest tip de serviciu este puțin solicitat, transmite IPN.

„În special, vreau să mă refer la analiza traficului și calitatea serviciului de transport public. S-a constat că transportul dedicat pentru elevi este unul mai puțin solicitat și mai puțin valorificat, comparativ cu transportul de pasageri”, a menționat Vitalie Mihalache, anunțând decizia de a renunța la rutele speciale.

În intervalul orelor 6.50 și 9.0, fiecare al patrulea troleibuz de pe mai multe rute era destinat exclusiv pentru transportarea copiilor spre școli și grădinițe. Cu aceste unități de transport, marcate corespunzător, puteau circula și cadrele pedagogice. Practica a fost testată în anul școlar trecut și a fost reluată la 1 septembrie.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine