(foto) Dodon a reluat vizitele prin țară. De această dată a mers fără mască la o școală din raionul Drochia

Dodon
Foto: facebook.com/dodon.igor1

Igor Dodon a început deja vizitele fără mască și prin școli. Dacă anterior mergea la veterani și în spitale, ieri a vizitat și o școală din raionul Drochia, satul Sofia.

Deși părinților le este interzisă intrarea în instituțiile de învățământ, Igor Dodon nu ține cont de regulile Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a Municipiului Chișinău, care prevede că accesul persoanelor străine pe teritoriul și în încăperile tuturor instituțiilor de învățământ este interzis.

„În cadrul vizitei în raionul Drochia, am mers la Gimnaziul «Viorel Cantemir» din satul Sofia, unde m-am familiarizat cu condițiile de activitate a instituției, cu problemele existente și am discutat cu colectivul de pedagogi”, menționează pe Facebook Igor Dodon.

facebook.com/dodon.igor1

Acesta a adăugat că acest gimnaziu este cel mai mare din raion, unde activează 68 de persoane și își fac studiile peste 320 de elevi.

Din fotografiile postate de către Igor Dodon pe pagina sa de Facebook se poate observa că masca o ține în mână, dar nu cum prevede regulamentul.

De asemenea, și distanța fizică nu este respectată. Mai mult de atât, dă mâna cu elevii din clasă.

facebook.com/dodon.igor1

Igor Dodon argumentează vizita sa astfel: „Am mulțumit pedagogilor pentru munca depusă în educarea tinerei generații, mai ales în condițiile de pandemie cu COVID-19 și i-am informat despre inițiativa pe care o voi lansa în anul viitor cu privire la dublarea salariilor tuturor angajaților din sistemul educațional din țara noastră”.

facebook.com/dodon.igor1

Amintim că, pe 9 septembrie, o clasă a unei școli din Bălți a intrat în carantină după ce un elev s-a îmbolnăvit de COVID-19, iar profesorul și elevii se află în autoizolare.

De asemenea, Igor Dodon, în cadrul emisiunii sale „Președintele Răspunde”, a menționat că va continua vizitele sale prin țară, fiindcă nu se teme. Aici găsiți și fotografii unde Dodon interacționează fără mască cu persoanele vârstnice din țara care, la rândul lor, poartă măști.

Fotografie publicată pe 2.6.2020

Făcând abstracție la activitățile lui Igor Dodon, noi vă recomandăm să fiți responsabili atunci când interacționați cu alte persoane, să purtați mască și să evitați ieșirile în masă!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente