În Moldova a fost organizat cel mai mare concert de jazz. Peste 1.000 de persoane au participat

Opera Butuceni, evenimente
Foto:Jazz à la Paris

Pe 18 iulie 2026, Opera Butuceni din Orheiul Vechi a găzduit cea de-a doua ediție a proiectului „Jazz à la Paris”, care a venit în fața publicului cu programul „Authentique”. Potrivit organizatorilor, evenimentul a reunit 1.224 de participanți, marcând astfel un record național – cel mai mare concert de JAZZ în Republica Moldova.

Începând cu ora 18:00, vizitatorii au avut parte de mai mult decât un concert. Întregul spațiu al Operei Butuceni a fost transformat într-o experiență inspirată din atmosfera Parisului, unde muzica, gastronomia, natura și arta s-au completat reciproc.

Pe scena proiectului au urcat muzicieni din Paris, alături de artiști din Republica Moldova, oferind publicului un program dedicat celor mai emblematice melodii ale muzicii franceze și, desigur, jazzului autentic.

Jazz à la Paris

Pe lângă concert, participanții au putut explora mai multe zone tematice pregătite special pentru această ediție. În zona gastronomică au fost servite preparate inspirate din bucătăria moldovenească și franceză, iar în wine zone vizitatorii s-au bucurat de vinuri, spumante și cocktailuri. Zona relax a oferit posibilitatea de a admira peisajele spectaculoase ale Orheiului Vechi, în timp ce Aleea celebrităților a prezentat unele dintre cele mai importante personalități ale culturii franceze. Atmosfera pariziană a fost completată de Café de Paris, un spațiu amenajat în stil francez, precum și de statui vii și un mim, care au interacționat cu publicul pe tot parcursul serii.

Un moment important al serii a fost extragerea câștigătorului a unui sejur la Paris pentru două persoane. Acest moment a fost de o intensitate emoțională maximă, pentru că bucuria câștigătorului a fost una extrem de mare. 

Jazz à la Paris

Organizatorii spun că succesul ediției din acest an se datorează în primul rând oamenilor care au ales să fie prezenți la eveniment.

organizatorii evenimentului

După succesul celei de-a doua ediții, „Jazz à la Paris” își consolidează poziția ca „Cel mai MARE concert de JAZZ din Republica Moldova”, aducând publicului o experiență care îmbină muzica franceză, patrimoniul natural al Orheiului Vechi și atmosfera inconfundabilă a Parisului. Deja au început pregătirile pentru ediția 2027, care va avea loc pe 17 și 18 iulie la aceeași locație – Eco Resort Butuceni, Opera Butuceni. 

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine