„Acum patru luni, în scuarul Teatrului Național «Mihai Eminescu» fluiera Ion Oprea. Acum, fluieră vântul”, scrie Anna Smolnițchi pe apostrof.md.

Autoritățile municipale i-au „măturat” pe toți meșterii populari și vânzătorii de suvenire. La televizor se laudă că le-au găsit un loc mai bun comercianților din scuar – lângă strada pietonală. Realitatea însă e alta. 75 de oameni care își vindeau suvenirele sau lucrările confecționate manual în scuarul Eminescu nu au nici astăzi un loc pentru comerț. După mai multe scrisori de la meșteri, autoritățile municipale s-au „îmbunat”. Au zis că sunt gata să le găsească 25 de locuri lângă artiștii plastici care își vând tablourile pe o alee a parcului Catedralei Nașterea Domnului.

Putin și matrioșcele, cică, sunt de vină. Funcționarilor de la primărie nu le plăceau tricourile cu inscripția URSS sau Putin, căciulile ca la Pochtalion Pechkin și matrioșcele. Ironia sorții e că anume aceste suvenire se vindeau foarte bine, mai bine decât tablourile sau portretele… spre supărarea artiștilor plastici.

De la un pictor care a dorit să își păstreze anonimatul știu că anume artiștii plastici au mers cu o cerere de divorț la primărie. Au cerut să fie separați de „bișnițari”. Așa îi numesc ei, în cercul lor restrâns, pe oamenii care nu pictează și care vând suvenire sau obiecte vechi.

Și așa se face că printre „bișnițari” se regăsesc și meșteri populari. Neînțelegerile „de familie” pe noi, cumpărătorii, ne interesează mai puțin, însă divorțul în sine ne preocupă. 

Citiți și: https://locals.md/2013/volshebnyiy-arbat-pyatyorka-skazochnyih-veshhey/

„Întrebarea mea astăzi este: a pierdut Chișinăul o atracție turistică atunci când autoritățile le-au permis doar artiștilor plastici să activeze? Eu cred că da! Dai în căutare pe Google «Chișinău Arbat» sau Souvenir Market Chisinau și multe linkuri te duc la scuarul Teatrului Național «Mihai Eminescu», unde până acum patru luni, artiștii plastici, sculptorii, giuvaierii și alți meșteri își vindeau lucrările”, concluzionează Anna.

Paris, Amsterdam, Berlin, la urma urmei Odesa și alte orașe ale lumii au un târg de suvenire.

„Eu personal de 12 ani sunt aici, alții – de 20 de ani, sunt printre noi oameni care de 30 de ani au stat aici și au vândut. Cum a început pandemia, am plecat acasă, iar în pandemie au început să distrugă totul – au scos copaci și tufe, am înțeles că nu va fi loc pentru noi. Au pus un panou informativ, că cei care vor vinde aici vor lua amenzi de 3 000-6 000 de lei. Comerțul este interzis.”

„Când ne-am adresat la primărie, ni s-a spus că Arbatul va fi transferat. Ni s-a spus că noi am transformat scuarul în Shanghai, că vindem lucruri de import, lucruri chinezești, tricouri cu Putin. Ne-au spus: nu veți lucra aici. Inga Ionesii a vorbit cu noi. La început, ne-a propus locuri la Catedrală. Am mers cu toții acolo. Ne-au spus: «De la mijlocul aleii, până la Pușkin, veți fi aici.» Am mers acasă liniștiți, având promisiunea că vom putea lucra pe aleea oamenilor creativi. Așteptam să ne spună când putem reveni la muncă. Apoi, a ieșit la iveală că toată aleea e NUMAI pentru artiștii plastici. Cei care vând suvenire au rămas în afară”, explică Valentina Lacusta.

Meșteri care confecționează instrumente muzicale tradiționale, în Moldova, pot fi numărați pe degete. Unul dintre ei, Ion Oprea, își vindea naiurile, fluierele și cavalul în piața cu suvenire. Astăzi, este alungat de peste tot și spune că nu mai are bani de pâine.

„Pe mine oamenii mă caută. Unde-i Ion Oprea, unde-i Ion Oprea? Oamenii vor instrumente acordate. Eu fac instrumente adevărate, am locul întâi în Moldova la confecționarea instrumentelor muzicale tradiționale. Eu aici stăteam. O să mă cer și la președintele țării. Dați-mi un metru pătrat să îmi vând lucrările. Eu sunt membrul asociației de instrumente muzicale. Vine România și cumpără instrumentele mele, căci le trebuie acordate perfect. Am rămas doi-trei meșteri profesioniști. Restul sunt amatori. Fac instrumente din soc, arțar, prun, din salcâm. Dar nu materialul este important. Poți să îl faci și din aur, dar dacă nu îl acordezi, nu are valoare. Trebuie să timbreze, sunt ani de muncă. Eu din anul 1975 confecționez. Există secrete foarte mari. Iar acum nu am unde vinde lucrările. Am încercat să mă așez pe alee, pictorii m-au luat în coarne, că nu se poate. M-am dus la 20 de metri, pe o bancă, gândindu-mă că acolo nu încurc pe nimeni. Poliția m-a luat. Spuneți-mi, ce fac rău că stau cu instrumentele aici? Dar și acolo e haos, nici pictorii nu au certitudinea că vor rămâne acolo. E o soluție provizorie. Nu înțeleg eu autoritățile. Ce vor să facă din oameni? Ei au lefuri, au cabinete luxoase, iar eu ce să fac? Să mor de foame sau de COVID-19? Am terminat toate rezervele. Nu am bani de pâine. Nu înțeleg ce vor să facă oamenii ăștia din noi. Eu vreau să fac lucruri frumoase.”

Astfel, numai artiștii plastici au hârtie de la primărie, care le dă dreptul să își vândă lucrările în stradă. Când se proiecta strada pietonală din Chișinău (pe atunci Diordița), ni se povestea cât de frumos vor sta artiștii plastici și meșterii populari pe ulița pavată. Acum, din câte înțeleg, loc pentru ei nu există acolo. Încap doar terasele cu bere și vin.

„Broderia, retro suvenirele, pietrele naturale, bijuteria, vrem să vindem ca în toate țările lumii. Noi vrem să facem asta ca în țările europene. Vor să ne dea 25 de locuri pe strada pietonală. Dar noi suntem 75. Vor doar ceramică și lemn. Noi suntem mulți care fac suvenire, lucru manual, plapume împletite. Eu de 39 de ani sunt meșter popular. Am ieșit la pensie. Discut cu ei, știu ce preferă turiștii în funcție de țară. Iar acum să mă duc la piață? Așa ne-au zis. Duceți-vă la Piața Centrală. Turiștii, continuă meștera populară Marina Vrabie, vor plapume, șaluri, eșarfe, fulare, pălării în stil country. Da, pe cuvânt. Lor le plac aceste pălării. Iată eu nu stau acasă, vin și fac ceva. Am pregătit o colecție nouă pentru această vară. Pentru cine? Eu sunt designer vestimentar, am lucrat la Casa de Modă «Конек», făceam ținute tradiționale stilizate. În scuarul teatrului am ieșit odată cu pensionarea. Se fac 17 ani de atunci. Când lucram la casa de modă, îmi duceam lucrările la magazinul «Fantezie», însă taxa pentru comerț pe care o iau ei este foarte mare. Din această cauză, am și venit în scuar, în stradă cu lucrările mele.”

„15 ani lucrăm aici cu pietre naturale. Facem cercei, inele. Eu fac totul singură din pietre naturale. Ofer consultație pe loc, oamenii să cumpere ceea ce li se potrivește după semne zodiacale, stare de sănătate și alte criterii”, spune Covalenco Natalia.

Eu vindeam cutii, nai, fluiere din lemn, făcute de meșterii din toată Moldova. Confecționam mărțișoare, opinci. Vindeam cușme Guguță, dar și altele care au fost interzise – cu Putin, URSS. De vreo doi ani nu le mai vindem. Spun că acesta e motivul pentru care ne-au alungat, dar adevărul e că altceva vor să facă din parc. Au spus că vor face o preselecție, un concurs. Fiecare va arăta ce face și atunci vor decide cine sunt acei 25 care vor rămâne. Restul – la Piața Centrală”, spune Valentina Gogu.

„Sunt câțiva pictori, activiști care au dorit să primească acel loc și sunt împotriva celorlalți. Cineva dintre ei are un frate la primărie. În scrisorile pe care le primim de la primărie, ni se spune că susțin arta, dar la ultima întâlnire cu doamna Inga dânsa a strigat la noi să înțelegem: «Știți ce se va întâmpla dacă turiștii o să vină în centru și nu o să găsească suvenire? O să vă spun eu. Nimic nu se va întâmpla. Se duc, mănâncă, cumpără vinul. Merg fericiți acasă.» Carevasăzică, nu suntem oameni importanți, dar atunci cine suntem? Toți se străduiesc să facă artă calitativă. 20 de ani lucrezi într-o ramură și apoi ți se spune că nu ești important, că ești nimeni”, povestește cu lacrimi în ochi Oxana Muratova – creatoare de bijuterii după o tehnică franceză.

Să ne dea un loc undeva în centru, acolo unde trec turiștii. Noi eram fericiți să stăm pe aleea parcului, undeva până la strada Pușkin. Piața cu suvenire din scuarul Teatrului Național «Mihai Eminescu» nu era un iarmaroc oarecare, ci inima orașului, cartea de vizită. Aici veneau turiștii. O să vă spun mai multe. Dodon aducea lideri de la partide din Rusia la piața noastră. Americanii veneau, reprezentanții misiunilor diplomatice. Toți erau bucuroși. Era un centru al poporului. Unii poate nu cumpărau ceva, dar se bucurau. Nu era o expoziție tematică, ci creația poporului”, se apără Alexandr Rudacov.

Alexei Gorin, pasionat de numismatică: „Nu doar turiștii străini, dar și cei din țară căutau monede, insigne, statui, cărți rare. Eu vindeam medalii și monede. Pentru că ne-au alungat de aici, am început să le punem pe internet, dar nu e un cerc atât de larg. Omul aici trece, i-a plăcut, vine nostalgia, a cumpărat. Pe internet puțini ne găsesc. Am monede din veacul 2-3, era noastră. Dar să nu vă mire, acestea nu sunt cele mai scumpe din ceea ce vând, căci se găsesc în număr mare. În schimb, printre bancnote din URSS am câteva foarte scumpe. La piața noastră exista o atmosferă specială, ademenitoare mai ales pentru nostalgici. Puteau găsi și obiecte de anticariat. Unii veneau pur și simplu să se uite, ca la un muzeu.”

„Nu știu ce au de gând să facă autoritățile, dar eu personal cred că turiștii au nevoie de o asemenea piață. Am zis-o mai sus: piețe cu suvenire există în orice oraș civilizat al lumii. Turiștii încă mai cumpără magneți, suvenire și obiecte pentru gospodărie tradiționale. Îmi pare greșit să o ștergi pe de fața pământului fără să oferi alternative. În cazul în care autoritățile se „împiedică” de meșteri în scuarul Eminescu, să le găsească un alt loc. Să impună un regim de taxe pentru comerț, autorizații, niște condiții despre calitatea sau originea produselor. Să fie totul legal, «așa cum se face totul, absolut totul în țara noastră», cu accent pe ghilimele”, conchide Anna Smolnițchi.