„Jobul în IT îmi permite să fiu din Moldova, să trăiesc în Spania și să lucrez pentru Australia.” Ce trebuie să știi dacă vrei să înveți la IT

ana maria

Ieri, în cadrul unei alte ediții de „Dacă rămân acasă, merg la…”, am vorbit despre IT și despre cum pregătește universitatea viitori specialiști, dar și despre ce oferă piața de muncă. În calitate de invitați i-am avut pe Dinu Țurcanu, vicerector UTM, Sergiu Nagailîc, dezvoltator web, și Ana-Maria Brînză, masterandă la UTM și manageră de proiecte în cadrul companiei Orange Moldova.

Unul dintre avantajele acestei profesii este flexibilitatea.

„IT-ul îmi permite să fiu din Moldova, să trăiesc în Spania și să lucrez pentru Australia. Eu am trăit în Thailanda, Mexic, Peru și SUA. Ne mutăm o dată la două-trei luni și aveam nevoie doar de conexiune la Internet. Chiar dacă trăiesc în Spania, aici salariile pentru IT-ști nu sunt atât de bune, dar eu oricând pot să mă mut pe piața din Marea Britanie, de exemplu”, ne-a spus Sergiu. 

Stai în dubii dacă să urmezi o facultate în IT acasă sau peste hotarele ei? Ana-Maria te încurajează să rămâi datorită propriei sale experiențe. 

„Eu am depus actele la IT la o universitate din Cluj și am fost acceptată, dar citisem un articol precum că la UTM pot învăța IT în limba engleză, iar asta m-a atras mult. Așa că am zis să încerc și aici, iar dacă tot în România studiile încep în octombrie, să stau o lună de probă. La admitere am avut două examene. Unul la engleză și unul la matematică. A trecut o lună, iar eu am reușit să îndrăgesc profesorii, colegii și facultatea. Chiar și când am fost pentru un semestru în SUA, nu știam dacă o să fac față, dar când am ajuns acolo, am înțeles că studiile mele erau la un nivel înalt. În SUA învățau matematica din același manual din care învățam și la UTM. Am făcut o decizie corectă că am rămas acasă, pentru că au fost multe oportunități care au deschis multe uși pentru mine”, a spus tânăra.

Mulți viitori studenți, când se gândesc la IT, sunt terifiați de ideea de a studia matematica.

„Curând, nu o să mai vorbim despre jurnalism, contabilitate sau management fără IT. Profesiile viitorului au tangență cu IT. Matematica și fizica nu sperie pe nimeni. Nu e așa cum vă pare vouă. Universitatea s-a modernizat mult în ceea ce privește conținutul, care e raportat la piața de muncă. Universitatea nu pregătește coder-i, ea pregătește ingineri. Iată de ce ai nevoie de matematică”, a spus Dinu Țurcanu.

Dacă în calitate de viitor student nu știi la ce să te aștepți în primul an de studii și te întrebi dacă o să ai timp liber, Ana-Maria spune că: „Primul an de facultate e plin de experiențe noi: lucrări de laborator, nu dispar temele pentru acasă. În anul I se învață matematica. E complicat până te obișnuiești cu noul regim. Posibil e să fie și primele nopți nedormite în prima sesiune. După, apare timp și pentru activități extracurriculare sau un eventual job part-time”. 

În calitate de viitor student la IT, dar și viitor specialist, trebuie să cunoști faptul că IT-ul este un termen general, care însă vine cu foarte multe oportunități de „profesii”.

„IT e ca un arbore gigantic, sunt diverse direcții. Dezvoltarea aplicațiilor mobile, a site-urilor, jocuri, front-end, back-end etc. La universitate am «gustat» din fiecare direcție, iar eu mi-am dat seama că îmi place web development și deja singur am progresat în acest sens. Până o să finalizați studiile, o să apară multe tehnologii noi, iar produsele noi se fac pe baza tehnologiilor moderne. Acum, majoritatea caută dezvoltatori în React și Angular, pentru că acum ele sunt tehnologii moderne. Ce o să fie peste patru ani? E greu de prevăzut. Dar sunt sigur că toate domeniile o să fie interconectate sau o să aibă tangență cu IT-ul. Dacă un domeniu nu o să aibă tangență cu IT, va fi automatizat, iar noi vom fi acei care îl vom automatiza”, a spus Sergiu. 

„Dacă credeam că în IT se face doar programare, pe parcurs m-am convins că e un domeniu vast în care poți fi și creativ. Astfel, m-am regăsit în partea de Project Management și îmi place să coordonez cu echipele tehnice”, a completat Ana-Maria. 

În ceea ce privește piața muncii, Dinu Țurcanu a ținut să menționeze că: „Joburile în IT sunt cele mai bine plătite. Dar dacă ai diploma și ai absolvit universitatea nu înseamnă că cineva o să vină și o să îți dea salariu de 1 000 de euro. Acum sunt importante competențele. Tinerii nu au răbdare și nu au înțeles că absolvă zeci de mii de studenți și toți au același visuri”.

Despre programele de peste hotare pe care le oferă UTM în calitate de student, dar și despre alte resurse de învățare, urmărește evenimentul în întregime mai jos.

Acest eveniment este realizat în parteneriat cu Moldova Agroindbank.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente