Zilele de carantină ne-au făcut maeștri în bucătărie, motiv pentru care suntem motivați să continuăm proiectul nostru culinar. Pe lângă asta, colega noastră Beatricia e în vacanță! Vă recomandăm cu drag trei tipuri de limonadă pe care să le faceți acasă și cu care să vă potoliți setea într-o zi de vară.

# Limonadă clasică

Ingrediente

# 1,4 l de apă

# 110 g de miere

# 250 ml de suc proaspăt stors de lămâie (4-6 lămâi)

# mentă (opțional)

Mod de preparare

#1. Pune circa 200 ml de apă împreună cu mierea la foc mediu amestecând puțin, doar pentru a permite mierii să se dizolve mai ușor. Scoate siropul de pe foc și lasă-l să se răcească.

#2. Combină sucul proaspăt stors de lămâie cu siropul pregătit într-un ulcior. Adaugă apa rămasă și câteva frunze de mentă pentru decor. Pune limonada la frigider pentru circa 40 de minute și servește-o rece cu exra felii de lămâie sau portocală și gheață.

# Limonadă cu căpșuni

Ingrediente

# 400 g de căpșuni

# 500 ml de limonadă clasică (după rețeta de mai sus)

Mod de preparare

#1. Pasează căpșunele cu ajutorul unui blender vertical, adăugând opțional miere sau alt îndulcitor.

#2. Dacă îți dorești o masă mai fină, trece compoziția printr-o strecurătoare.

#3. Combină într-un ulcior căpșunele pasate cu miere și limonada clasică pregătită anterior. Decorează cu extra căpșuni și felii de lămâie.

# Limonadă cu coacăză

Ingrediente

# 400 g de coacăză

# 500 ml de limonadă clasică

Mod de preparare

#1. Dacă folosești coacăză înghețată, las-o să se dezghețe apoi paseaz-o cu ajutorul unui blender vertical. Opțional, adaugă miere, zahăr sau orice alt îndulcitor folosești.

#2. Trece compoziția printr-o strecurătoare pentru a obține o masă fină.

#3. Combină coacăza pasată cu limonada clasică preparată anterior și adaugă extra coacăză și felii de lămâie. Servește limonada rece și savureaz-o cu plăcere.

Sugestii

#1. Adaugă cantitatea de miere sau îndulcitor folosit după propriul gust. Încearcă să nu pui toată cantitatea deodată, ci să guști limonada pentru a înțelege dacă vei mai avea sau nu nevoie.

#2. Fii creativ și combină rețeta clasică cu fructele preferate în cantități mai mici sau mai mari, în dependență de cât de concentrată îți dorești să fie băutura răcoritoare.

Trucuri pentru o limonadă perfectă

#1. Alege lămâile potrivite. Important e ca acestea să aibă o nuanță medie de galben, fără pete verzi sau maro. Cu alte cuvinte, acestea sunt semnele pentru lămâi bine coapte și sănătoase. Lămâile suculente sunt grele când le ții în mână.

#2. Stoarce-le până la ultima picătură. Desigur, în acest sens e mai bine să folosești un dispozitiv pentru stors citrice. Pentru început, spală lămâile, apoi rulează-le pe blatul de bucătărie presând ușor. După care taie lămâile în jumătăți pe orizontală și stoarce-le.

#3. Lasă limonada la frigider. Odată pregătită, chiar dacă ai folosit apă rece, limonada capătă un gust aromat mai pronunțat după 30-40 de minute de stat la frigider.

#4. Nu exagera cu gheața. Dacă vrei să utilizezi mai multă gheață, atunci trebuie să reduci din cantitatea apei din limonadă, pentru că gheața se va topi rapid și va dilua gustul băuturii.

Cât timp se păstrează limonada pregătită acasă?

Cea mai bună limonadă se servește rece și proaspăt pregătită, dar dacă îți dorești să prepari o cantitate mai mare pentru toată săptămâna, trebuie să știi că limonada se poate păstra la frigider până la șapte-opt zile.

Cât de sănătoasă este limonada?

Lămâia, fiind ingredientul cheie din băutura răcoritoare și aromată, este și ingredientul minune datorită elementelor nutritive, precum vitamina C. Pe lângă efectul antiinflamator, lămâia are capacitatea de a ajuta la întărirea sistemului imunitar, la digestie și, desigur, la detoxificarea organismului în combinație cu apa și cu alte ingrediente, procedură de care nu trebuie să abuzăm. Totuși zahărul din limonadă, în special marea cantitate folosită în băuturile din comerț, bate toate beneficiile lămâii. Vestea bună este că în limonada preparată acasă zahărul  poate fi înlocuit cu îndulcitori mai puțin periculoși pentru sănătate, în proporțiile controlate de noi.

Înlocuitori sănătoși ai zahărului

Foto: Itsy Bitsy

# Miere (25 de calorii/lingură)

Deşi este densă caloric şi are un indice glicemic 83, este plină de vitamine şi minerale antioxidante, are proprietăţi antibacteriene, dar la temperaturi mai mari de 40 de grade Celsius devine toxică.

# Sirop de agave (30 de calorii/lingură)

Are o putere de îndulcire de patru ori mai mare decât cea a zahărului, adică jumătate de linguriţă înlocuieşte (7,5 calorii) o lingură întreagă de zahăr. În plusconţine vitaminele B, C, D, E, calciu, fier, fosfor, magneziu, potasiu, seleniu şi crom, cu ajutorul cărora previne osteoporoza şi întăreşte sistemul imunitar.

# Sirop de arţar (26 de calorii/lingură)

Conține peste 50 de antioxidanţi. Fenolii conţinuţi inhibă transformarea carbohidraţilor în zahăr, ceea ce ajută pe diabetici să-şi menţină glicemia la cote normale, deşi siropul în sine are un indice glicemic mare (65). Acesta nu-și schimbă gustul la tratarea termică, proprietate ce îl face perfect pentru deserturi, cafea și alte băuturi.

Are o putere de îndulcire dublă față de zahăr.

# Sirop/extract de stevia (zero calorii)

Este de 250 de ori mai dulce decât zahărul. Este perfect pentru a îndulci castronul de cereale, cafeaua şi salata de fructe, dar nu se comportă prea bine la tratarea termică.

Energizant, benefic pentru sistemului digestiv şi de mare ajutor în controlul poftei de dulce, nu are efecte asupra glicemiei, ceea ce îl face excelent şi pentru diabetici.

Autoare: Beatricia Petrașcu