De ce a decis Dumitru Țîra să participe în campania electorală: „Eu sunt votul împotriva tuturor partidelor și a culorilor politice”

tirasmilik3

Într-o conferință de presă, Dumitru Țîra a explicat de ce a ales să se implice în această campanie electorală, care sunt motivațiile lui, și alte detalii legate de imaginea sa. De asemenea, a menționat că el este votul împotriva tuturor partidelor și a culorilor politice.

Votul împotriva tuturor partidelor

„Eu sunt votul împotriva tuturor partidelor și a tuturor culorilor politice care vin la Primărie cu scopul de a obține dividende politice și uită despre drumuri, apă, suburbii, râurile de pe Albișoara. Uită despre oameni.

Prima și principala prioritate a Chișinăului trebuie să fie oamenii. Pentru că oamenii sunt cea mai importantă și cea mai mare valoare a Capitalei și a Țării.

Principala problemă a Chișinăului este Primăria, cu toți cumătrii, verișorii, cu toți urmașii lui Chirtoacă și oamenii băgați de partide.

Din Primărie trebuie să dispară noțiunile de: otkat, verișor, șapte semnături, mită, cadou de Anul Nou, sunet de la partid, AMUȘ, tăt rezolvăm… săptămâna viitoare. STOP”, spune Dumitru Țîra.

tirasmilik2

Despre de ce „Zâmbește, e gratis”

„Am ales zâmbetul ca logo pentru campanie fiindcă avem prea mulți primari care, cu fața serioasă, ne dau zero motive să zâmbim pentru orașul Chișinău.

Zâmbetul campaniei este un semnal care zice că nu am pierdut simțul umorului, chiar dacă trăim într-un oraș cu multe probleme. Anume noi Votăm consecințele pe care le vom suporta împreună.

După cum ați putut observa, sloganul campaniei promovate de mine în calitate de candidat are denumirea: Zâmbește e gratis! Votează, e important! Totodată, acțiunile realizate au obiectivul de informare a cetățenilor despre importanța procesului electoral pentru viitorul pe care trebuie să și-l aleagă fiecare cetățean, dar și posibilitățile de implicare a cetățenilor în procesul decizional din cadrul administrației locale”, explică Dumitru.

tirasmilik

De ce PPEM?

„Eu nu am fost și nu sunt membru vreunui partid politic. Totodată, sunt omul soluțiilor. Înaintarea mea de către Partidul Popular European din Moldova a reprezentat o opțiune legală de participare în campanie, având în vedere termenul foarte scurt până la termenul limită de depunere a actelor, termen care făcea imposibilă colectarea a 10 mii de semnături pentru a participa la alegeri în calitate de candidat independent.

Fiind reprezentant activ al societății civile și exponent al mass-media în ultimii nouă ani, consider că activismul politic degradant, precum și evenimentele politice din ultimii cinci ani au determinat cetățenii Republicii Moldova să-și piardă încrederea în instituțiile de stat, în liderii politici, în viitorul țării, dar și în valoarea și importanța exprimării dreptului lor de a vota.

În calitate de fost diplomat – perioadă în care am servit țării și cetățenilor cu încredere și devotament, în calitate de manager de media care am construit 19 instituții media în Republica Moldova, activist civic în domeniul mass-media și combaterii amenințărilor hibride, exprimând hotărât și promovând activ responsabilitatea socială și civică față de procesele care se produc în țară, am decis să mă implic direct în alegerile locale cu scopul de a promova o amplă campanie și acțiune de responsabilizare și mobilizare a cetățenilor să-și exprime dreptul la vot.

Sunt o persoană apolitică și rămân apolitic, dar există mesaje importante care în societatea noastră politizată sunt auzite și percepute doar în campania electorală și ar putea fi declarate și exclamate doar din poziția de candidat. Am decis să sacrific timp și eforturi pentru a folosi această oportunitate pentru a transmite aceste mesaje. Pentru a le face mai rezonante și mai auzite. Cred că aceste alegeri reprezintă o platformă bună pentru a transmite aceste mesaje importante către și pentru societate, deoarece sunt alegeri locale și nu politice (parlamentare sau prezidențiale)”, spune Dumitru Țîra.

4 luni – 4 ani

„Planul nostru de lucru va fi împărțit în două etape: mai multe detalii aici.

Patru luni facem curat și măturăm corupția, traficul de influentă, birocrația, cumetrismul. Patru ani construim orașul oamenilor care au motive să zâmbească. Schimbarea pe care o vom face împreună va fi cu accent pe educație și cultură. În patru luni voi face curat, pentru ca în următorii patru ani să avem motive de zâmbet”, conchide Dumitru Țîra.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente