Testamentul politic al ultimului președinte sovietic. Când va fi lansată opera fostului lider

gorbaciov_07854100

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, urmează să lanseze curând o nouă carte, prezentată drept testamentul său politic, în care artizanul glasnostului şi perestroikăi relevă viziunea sa asupra secolului al XXI-lea, transmite AFP, citând editorul său.

Intitulată „Viitorul lumii globale”, opera fostului lider, acum în vârstă de 88 de ani, urmează să fie lansată în plan mondial pe 23 septembrie în Germania şi pe 2 octombrie în Franţa, la Flammarion.

„Politica mondială se află pe o pantă extrem de periculoasă […] Activităţile militare actuale au caracteristicile unui adevărat război”, avertizează Mihail Gorbaciov, potrivit unor extrase din cartea sa dezvăluite de editor.

Fostul Premiu Nobel pentru Pace apreciază că „garantarea păcii este condiţia esenţială pentru gestionarea unor probleme globale precum criza de mediu, terorismul internaţional, migraţiile şi toate celelalte provocări asupra cărora se concentrează obligatoriu atenţia statelor şi organizaţiilor internaţionale”, scrie AGERPRES.

Cartea va fi publicată cu puţin timp înainte de cea de-a 30-a aniversare, pe 9 noiembrie, a căderii Zidului Berlinului, eveniment produs în timp ce Mihail Gorbaciov conducea URSS.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente