(foto) „Cel mai bun plan de afaceri”. Cele mai inovative idei de afaceri au fost premiate la Concursul Național

Concursul National Cel mai bun plan de afaceri

Rezervație cu fluturi tropicali, covrigi cu spirulină, mobilier din materiale reciclabile, cultivarea șofranului sau coaserea cămășilor naționale, sunt doar câteva din planurile de afaceri care au fost prezentate astăzi la Concursul Național „Cel mai bun plan de afaceri”, ediția 2019.

În acest an, la concurs au participat 88 de elevi ai instituţiilor de învăţământ profesional tehnic: Şcoli Profesionale, Colegii şi Centre de Excelenţă din Republica Moldova, iar în etapa finală au ajuns 16 participanți, câștigători ai etapelor regionale.

Victoria Petcova, de la Școala profesională din Căușeni, a obținut locul I cu proiectul „Atelier de coasere a iei și cămășilor tradiționale stilizate”. „Un plan de afaceri a fost ușor de elaborat după lecțiile noastre specializate. Eu am ales să promovez coaserea iei și să o promovez ca o ținută de zi de zi, comodă și stilizată, în acest mod tradițiile noastre vor fi veșnic vii”, a declarat tânăra.

Petcova Victoria locul I
Petcova Victoria, locul I

Locul II a fost obținut de către Valeriei Vătămanu, Școala profesională nr. 5 din Chișinău, cu ideea de afacere „Producerea marmeladei în asortiment”, iar locul III i-a revenit Danielei Boreț, Școala profesională nr. 5 din Chișinău, cu proiectul „Producerea biscuiților personalizați”, iar premiul cel mare a fost revendicat de către Ceban Ecaterina, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău, care visează să lanseze un post de radio exclusiv pentru copii și a câștigat un laptop din partea CEDA pentru dezvoltarea activității.

Vatimanu Valeria locul II
Vatimanu Valeria, locul II
Boret Daniela locul III
Boret Daniela, locul III

Pentru premierea câștigătorilor, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a alocat suma de 15.000 lei, iar Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – 7000 lei, sume care au fost repartizate premianților. De asemenea, toți finaliștii și profesorii lor au primit diplome și premii din partea partenerilor, urmând să beneficieze de suport în implementarea ideilor de afaceri, prin posibilitatea de a aplica la programul de granturi lansat de către CEDA.

„La acest concurs, ne-am propus să dezvoltăm competențele antreprenoriale și spiritul de inițiativă, abilitățile de comunicare, gândirea critică și abilitățile de prezentare a unui plan de afaceri de către absolvenții instituțiilor de învățământ profesional. Cu fiecare ediție sunt prezentate planuri din ce în ce mai inovative care sunt conectate cu profesiile pe care elevii le studiază și care există pe piața din țara noastră”, a declarant Sofia Șuleanschi, director executiv CEDA.

Ceban Ecaterina Premiul cel Mare
Ceban Ecaterina, Premiul cel Mare

Planurile de afaceri au fost concepute în cadrul disciplinei „Bazele Antreprenoriatului”, în cadrul Proiectului „Activitatea de instruire în domeniul antreprenoriatului și angajării în câmpul muncii” (MEEETA IV), cu scopul de a promova spiritul antreprenorial în rândul elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic.

Concursul Național „Cel mai bun plan de afaceri” este organizat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării cu suportul financiar al Fundaţiei Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED).

Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri este o organizaţie non-guvernamentală, formată cu scopul de forma şi valorifica competențele profesionale, a inițiativei individuale și a spiritului antreprenorial prin educație, inițierea și dezvoltarea afacerilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente