Cursa Chișinău-Iași nu a ajuns la timp la destinație. Pasagerii au obținut restituirea cheltuielilor de transport

autocar-moldova-germania

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a fost sesizată de un grup de consumatori privind prestarea necorespunzătoare a serviciului turistic prin intermediul unui tur-operator din Moldova. Consumatoarele aveau ca destinație de plecare, mun. Iași,  România și urmau să ajungă în acest punct în maxim 7 ore.

Prestatorul de servicii, însă a pornit dimineața cu o oră întârziere și alte 3 ore s-a reținut la punctul vamal de trecere a frontierei de stat Leușeni, astfel realizându-se abateri de la oferta semnată de părți. Nerespectarea graficului a fost cauzată de transportator,  prin utilizarea autocarului înmatriculat în străinătate prin cursa Chișinău- Iași- Chișinău, ceea ce contravine legislației.

Totodată, consumatoarele au reclamat și calitatea transportului oferit, care nu era asigurat cu aer condiționat și în condițiile unei staționări îndelungate, s-a simțit de către pasageri, miros înțepător de substanțe chimice.

În aceste condiții, clienții nemulțumiți au solicitat despăgubiri sau restituirea contravalorii serviciului în urma necorespunderii ofertei prestate. Reprezentanții APCSP au studiat executarea obligațiilor asumate prin prezentul contract, și în rezultat, au obligat agentul economic vizat de a restitui contravaloarea serviciului neconform prestat.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine