Cristopher Hoerl s-a clasat în top 40 la schi alpin, proba de coborâre, la Jocurile Olimpice de iarnă din PyeongChang

hoerl

Christopher Hoerl s-a clasat pe locul 40 la schi alpin, proba de coborâre, în cadrul Jocurilor Olimpice din PyeongChang. Austriacul naturalizat a parcurs cei 2965 de metri în 1:45.21.

Campion olimpic, la această probă, a devenit norvegianul Aksel Lund Svindal (1:40.25), urmat de conaționalul său, Kjetil Jansrud (1:40.37) și elvețianul Beat Feuz (1:40.43).

În proba de coborâre s-au înscris 57 de schiori din 27 de țări. Doi n-au terminat cursa, iar alți doi nu au luat startul. A fost ultima evoluție a lui Christopher Hoerl pe Jeongseon Alpine Centre, el urmând să facă astăzi deplasarea spre Italia, unde săptămâna viitoare va demara Cupa Europei la schi alpin.

Mâine, va concura al doilea moldovean de la Jocurile Olimpice din PyeongChang. De la ora 8:00 (ora Chișinăului), Nicolae Gaiduc va participa la schi fond 15 km liber.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine