(video) Câte minuni poate face o icoană făcătoare de minuni? De ce plimbatul icoanelor ar trebui să înceteze

ioncollage

Astăzi, 11 iunie, la Mănăstirea Ciuflea din capitală a fost a adusă o icoană făcătoare de minuni Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatopedu, Sf. Munte Athos (Grecia).

Vloggerul ortodox, Ion Andronache, a publicat următorul său video în care a abordat tema icoanelor făcătoare de minuni. Conform lui nu pot exista icoane făcătoare de minuni și nefăcătoare de minuni, deoarece în conformitate cu doctrina ortodoxă, creștinii nu se închină lemnului și vopselelor, ci chipului celui reprezentat. Iar celui reprezentat orice poate să se roage cu orice alt chip sau chiar și fără icoană.

Așa arată icoana de la Mănăstirea Ciuflea Photo credit: mitropolia.md

Vloggerul îndeamnă ierarhii și clericii Bisericii Ortodoxe să înceteze să plimbe icoanele pe la parohii, ci să implice credincioșii la participarea activă la liturghie, unde ei se pot împărtăși cu Însuși Hristos.

Reamintim că vloggerul Ion Andronache după abordarea temei taxelor în Biserică, prin anunțul de pe pagina Academiei de Teologie Ortodoxă, a fost exmatriculat de la instituția de învățământ, însă următoarea zi anunțul a dispărut de pe site-ul instituției.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine