(foto) Caii apocaliptici pe scena Teatrului Ionesco. Cum a fost la premiera spectacolului „Caii la fereastră”

dinububulici-photo-3651

Caii apocaliptici, caii care distrug totul în lume, acesta este mesajul regizorului Emil Gaju, transmis publicului prin piesa „Caii la Fereastră”, premieră jucată pe 4 și 5 noiembrie pe scena Teatrului Național „Eugene Ionesco”. „Caii la fereastră” de Matei Vișniec este un spectacol antimilitarist, iar subiectul central este războiul, care distruge omul, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic.

Premiera spectacolului i-a avut în distribuție pe actorii Inna Colbasiuc, Iulian Bubuioc, Maxim Chiriac, Tudor Țurcan, Adriana Bîtcă. Bine-cunoscuta piesă despre război a ținut spectatorii cu sufletul la gură timp două ore și i-a adus în perioada în care războiul era considerat o rutină. Cu lacrimi în ochi, spectatorii au urmărit cele trei scene despre trei sorți.

„Astăzi avem nevoie de asemenea spectacole pentru a ne reaminti cât de dure sunt consecințele războiului și cât de prețioasă este pacea. Asemenea piese trebuie privite de un anumit public. Cel care înțelege subtilitățile și motivele aduse în scenă. Mi-a plăcut motivul cailor, ca mesager al morții. Personajele au fost atât de aproape de ceea ce am citit la Vișniec. Mă bucur pentru reușita regizorului de a avea curajul să pună în scenă o dramă atât de copleșitoare”, a spus Valeria Mogâldea, una dintre spectatoarele prezente la premieră.

Mariana Crețu nu a citit piesa lui Vișniec, dar a menționat că a rămas impresionată de poveștile acestor personaje. „Îi admir pe acești actori. Unii dintre ei au reușit să joace două roluri în aceeași piesă. Au redat alte stări, alte caractere. Presupun că a fost necesară o documentare amplă despre piesă și despre tot ce a scris anterior Vișniec”, a menționat femeia.

„Am  plâns aproape tot atât de mult ca și la Oscar și Tanti Roz. De data aceasta nu ne-au oferit șervețele”, a menționat Valentina Reaboi. Femeia susține că vine aproape la toate piesele teatrului. La premieră a venit alături de soțul ei, Ștefan. „Este un spectacol care ne reamintește că un război nu ne aduce decât morminte. Capacele sicrielor din decorul scenei spun aproape totul chiar de la început. Mame fără feciori, copii fără părinți, soții fără soți. Numai jumătăți. Războiul atinge pe oricine, victime devin toți și cei care își pierd viața, și cei care rămân vii, în urma lor”.

Regizorul piesei este Emil Gaju, absolventul Şcolii Superioare de Teatru „B.V.Şciukin” din Moscova, în prezent – regizor, actor şi lector superior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Acesta a adus în atenţie spectatorului tema războiului, care distruge omul atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. Printre montările sale, putem enumera: Drama şi Cerere în căsătorie de A.P.Cehov, Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L.Caragiale, Micile Tragedii de A.S.Puşkin, „Delir în doi”, „Scaunele” de E. Ionesco, „Gaiţele” de Al. Kiriţescu și altele.

Inna Colbasiuc, actriţa cunoscută în lumea teatrală naţională, dar şi internaţională, datorită rolurilor sale interpretate cu măiestrie: Doamna Smith în „Cântăreaţa cheală”, Regina Rozamunda în „Ubu rege”, Mama lui Oscar în „Oscar şi tanti Roz”, a interpretat rolul mamei care își pierde fiul în război.

Iulian Bubuioc, Maxim Chiriac, Tudor Ţurcan şi Adriana Bîtcă, absolvenţii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, promoţia 2012-2016, clasa lui Emil Gaju, au debutat pe scena Teatrului Național Eugene Ionesco în rolurile: Mesagerului, Fiului, Tatălui și Fiicei. Mesagerul, cel care aduce vestea morţii sau accidentării fiului, apoi a tatălui, este un produs cinic al războiului. Calul, simbolul morţii, este un laitmotiv al acestei piese: calul roşu cu pată neagră se holbează la mine. A ocupat deja curtea abatorului, îi spune fiul mamei, preocupată de pregătirea valizei băiatului care trebuie să plece la război.

Piesa este despre război și pace. Ea aduce în prim plan ororile războiului și pune în discuție condiția ființei umane în lumea contemporană. Spectacolul a fost subtitrat în limbile rusă și engleză.

Pentru a vedea spectacolul vă îndemnăm să urmăriți pagina de Facebook a Teatrului Național „Eugen Ionesco”, pentru a fi la curent cu anunțurile despre piesele jucate. De asemenea, puteți afla mai multe informații la Casa de bilete la numerele de telefon: +373 22 233 833 / 079 233 833.

Mai jos urmăriți spectacolul în imagini.

 

dinububulici-photo-3585

dinububulici-photo-3593

dinububulici-photo-3596

dinububulici-photo-3600

dinububulici-photo-3602

dinububulici-photo-3607

dinububulici-photo-3619

dinububulici-photo-3624

dinububulici-photo-3625

dinububulici-photo-3626

dinububulici-photo-3629

dinububulici-photo-3630

dinububulici-photo-3633

dinububulici-photo-3639

dinububulici-photo-3644

dinububulici-photo-3645

dinububulici-photo-3649dinububulici-photo-3651

dinububulici-photo-3654

dinububulici-photo-3656

dinububulici-photo-3657

dinububulici-photo-3658

dinububulici-photo-3660

dinububulici-photo-3663

dinububulici-photo-3667

dinububulici-photo-3670

dinububulici-photo-3677

dinububulici-photo-3678

dinububulici-photo-3679

dinububulici-photo-3680

dinububulici-photo-3681

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente