(video) Familia din Moldova în care soțul își ia cel de-al treilea concediu de paternitate

sotul11
Foto: Impuls TV

Preotul Vasile Rotari, blagocinul raionului Șoldănești, a treia oară își ia concediu paternal. Acesta a acceptat să stea cu copilul mic încât soția sa să-și poată continua activitatea profesională.

Preotul recunoaște că nu l-a speriat că va sta acasă cu bebelușul. Mai dificil i-a fost acum zece ani, când s-a născut primul urmaș al familiei. Între timp, pe lume au mai venit alți doi copii, scrie Impuls TV

Povestea de dragoste a familiei Rotari a început la facultate. În primul an de viață de familie, Nadejda și Vasile au locuit în capitală. După ce soțul a finalizat Academia de Teologie Ortodoxă, cei doi s-au transferat în satul Șipca. În localitate nu era preot. Proaspătului absolvent i se propusese aici să slujească. Loc de muncă a găsit și soția acestuia, la gimnaziul din localitate era nevoie de profesor de chimie.

Când fiul cel mai mare a împlinit trei anișori, părinții l-au anunțat că va avea un frățior sau o surioară. Încă înainte de a se naște copilul, soții Rotari au convenit că mama va reveni degrabă la lucru. Și de această dată, părintele Vasile a decis să aibă grijă de copil.

Preoteasa Nadejda Rotari susține că inițial îi era greu să se despartă de bebeluș. Ea mai spune că nu avea dubii că soțul va face față situației. În plus, școala unde lucra ea era la câțiva metri de casă. Nadejda avea posibilitate să vină să-și vadă micuța ori de câte ori era nevoie.

În timp ce copiii creșteau, la locul de muncă, Nadejda a fost avansată. Aceasta a câștigat concursul pentru funcția de director al gimnaziului, organizat de direcția de învățământ. Astfel, Nadejda Rotari a devenit mamă pentru toți copiii din satul Șipca. După doi ani de activitate în această funcție, insituția de învățământ din sat a fost reorganizată în școală primară-grădiniță. Profesoara Rotari a luat ore de chimie la liceul teoretic „Alexei Mateevici” din Șoldănești. Concomitent, ea suplinește și funcția de specialist la serviciul rarional de asistență psihopedagogică, unde lucrează până în prezent.

Între timp, și părintele Vasile a fost numit blagocin al raionului Șoldănești. Noile funcții presupuneau și noi responsabilități. Atât preotul, cât și preoteasa aveau mai multe deplasări și tot mai puțin timp liber.

Odată cu apariția celui de-ai treilea copil, soții Rotari spun că viața lor a devenit și mai frumoasă. Și de această dată, tatăl a fost cel care a decis să aibă grijă de noul membru al familiei.

O zi obișnuită în familia Rotari începe dimineața devreme. Daniel și Ariadna merg la școală. Mama pleacă la serviciu în centrul raional, iar tata rămâne acasă cu Liveriu.

Acum toți cei cinci membri au ocupațiile lor. Seara, se întânesc cu toții și își povestesc experiențele de peste zi.

Potrivit site-lui avocatnet.ro, Uniunea Europeana promovează echilibrul între viața de familie și cea profesională, incurajând tatăl nou-născutului să se implice activ în creșterea acestuia. În România, tații îsi pot lua concediu pentru creșterea copilului până la doi ani, fiind una dintre cele mai lungi perioade din UE. Datele statistice demonstrează că, în Republica Moldova, puțini bărbați aleg să profite de acest beneficiu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente