Pungile de plastic ar putea fi retrase treptat de pe piața din Moldova

PAGINA-PUNGI-PLASTIC-PUNGI_MAIEU_2

În ședința de astăzi a Executivului, inițiativa deputaților liberali va fi supusă votului și avizată pozitiv, însă cu unele modificări. În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat de plenul Parlamentului, administratorii unităților comerciale vor avea la dispoziție patru ani pentru a se conforma noilor prevederi.

Menționăm că, „interdicţii similare, susţinute de organizaţiile care militează pentru protejarea mediului înconjurător, sunt deja în vigoare în câteva oraşe americane: Los Angeles şi San Francisco, statul California. Comisia Europeană a cerut încă în 2013 statelor membre să reducă utilizarea acestor tipuri de pungi. Statul Francez a interzis utilizarea pungilor din plastic din comerţ începând cu 1 ianuarie 2016”.

„Un sondaj făcut de «Magenta consulting» arată că cetățenii RM sunt gata să folosească pungi ecologice, 80 la sută dintre cei intervievaţi le-ar folosi pe cele din textile, dacă li s-ar oferi posibilitatea să le cumpere din magazin la un preţ rezonabil”.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine