Pe 7 aprilie va fi organizat un marş al tăcerii în memoria evenimentelor din 2009

Fortele-de-ordine-se-retrag-din-cladirea-Parlamentului-7-aprilie-2009-
Foto: elldor.info

Cetăţenii sunt îndemnaţi să iasă pe data de 7 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a comemora evenimentele de acum 7 ani care s-au petrecut în centrul capitalei. Un grup de tineri, printre care membri ai Platformei Demnitate şi Adevăr, activişti publici, reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti şi ai administraţiei publice locale au declarat în cadrul unei conferinţe de presă la IPN că vor organiza un marş al tăcerii pentru a aduce un omagiu participanţilor paşnici de la evenimentele tragice din 7 aprilie 2009, dar şi pentru a sensibiliza organele de forţă pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete.

Organizatorii au îndemnat oamenii să vină în PMAN cu o lumânare şi cu o floare în memoria lui Valeriu Boboc, tânărul care a decedat în cadrul protestelor. „Aşteptăm toţi tinerii care au participat în cadrul acelor evenimente, care au avut de suferit, au fost maltrataţi, bătuţi, care au trecut prin coridoarele morţii, să vină să-şi expună opinia, să ne povestească despre clipele de teroare prin care au trecut”, a menţionat Inga Grigoriu, membră a Platformei DA.

Activistului public, Sergiu Tofilat, a declarat că jertfa care a fost făcută atunci nu trebuie să treacă în zadar. „Indiferent cine va fi la guvernare, ori de câte ori va fi nevoie, vocea tinerilor trebuie să fie auzită, inclusiv şi prin proteste”, a menţionat Sergiu Tofilat.

Vicepreşedinta Consiliului organizaţiilor studenţeşti din Moldova, Mihaela Popescu, a făcut un apel către studenţi şi liderii sindicali să se mobilizeze şi să paticipe la evenimentul programat pentru 7 aprilie. „Noi suntem cei care trebuie să ne asigurăm viitorul prin non-violenţă, prin evitarea anumitor evenimente de tip 7 aprilie, prin verticalitate, curaj, demnitate şi autodeterminare”, a menţionat Mihaela Popescu.

Membrul Platformei DA, Dinu Plângău, a afirmat că actualmente în organele de forţă activează aceiaşi oameni care atunci au maltratat tinerii ieşiţi în Piaţă. Mai mult, unii dintre ei au fost avansaţi în funcţie. „Acest lucru nu poate să ne lase indiferenţi şi nu doar pe tineri. Acesta este un fapt sfidător în faţa întregii societăţi, în faţa unor norme democratice şi morale”, a menţionat Dinu Plângău.

Un al membru al Platformei, Liviu Vovc, a menţionat că deşi au trecut 7 ani de la evenimentele tragice, deocamdată nu au fost identificate persoanele care au provocat protestele. „Tinerii au fost intimidaţi în speranţa că încă 20-30 de ani nu se va mai ridica nimeni împotriva unui regim criminal. Uite că 7 ani au fost suficienţi ca încrederea în sine să renască, să ieşim la proteste, să ne cerem dreptatea şi ţara înapoi”, a menţionat Liviu Vovc.

Consilierul local independent din Consiliul local al satului Copceac, raionul Ştefan Vodă, Dan Popovic, a îndemnat reprezentanţii administraţiei publice locale să se unească pentru o cauză comună. „Situaţia politico-economică, socială din Republica Moldova este foarte gravă şi noi vom fi acei care peste ani va trebui să dăm explicaţii părinţilor şi copiilor noştri”, a menţionat Dan Popovic.

Partcipanţii la manifestaţie urmează să se adune joi în PMAN începând cu ora 16.00. La ora 16.30 coloana va porni în marş spre Ministerul Afacerilor Interne, iar apoi se va deplasa către sediul Parlamentului. Ulterior, oamenii se vor întoarce în Piaţă pentru a păstra un moment reculegere în memoria lui Valeriu Boboc.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente