Decis! Fără concert în noaptea de Revelion în centrul Chișinăului

Bubulici-Photography-0407
Foto: Photo Credit: Dinu Bubulici / #diez

În acest an, chişinăuenii şi oaspeţii Capitalei nu vor avea parte de tradiţionalul concert de Revelion din centrul Chișinăului. Deşi autorităţile publice locale au admis anterior că ar putea prelua organizarea concertului, care de regulă era desfăşuat de Ministerul Culturii, Primăria Capitalei s-a răzgândit. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de şeful Direcţiei relaţii cu publicul al Primăriei, Vadim Brânzaniuc.

Contactată de IPN, şefa Direcţiei cultură, Lucia Culev, a declarat că Primăria mai are datorii faţă de artişti pentru manifestaţiile care au avut loc în luna decembrie. În condiţiile în care autorităţile nu dispun de resurse financiare, s-a decis să nu fie organizat concertul de Revelion.

Ministerul Culturii a anunţat anterior că nu va organiza concertul din lipsă de resurse financiare, dar şi din cauza faptului că Piaţa Marii Adunări Naţionale este ocupată de protestatari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente