Filmul „Youth” regizat de italianul Paolo Sorrentino a fost desemnat, sâmbătă la Berlin, cel mai bun film european, în cadrul celei de a 28-a ceremonii de decernare a premiilor Academiei Europene de Film (European Film Academy), cu lauri fiind încununați de asemenea și actorii Michael Caine și Charlotte Rampling.
În „Youth”, Paolo Sorrentino, care a mai câștigat pentru acest film și premiul pentru cel mai bun regizor, povestește o fabulă onirică și optimistă despre trecerea timpului, ajutat de trei glorii ale cinematografiei, Michael Caine, Harvey Keitel și Jane Fonda, transmite AGERPRES.
Academia Europeană de Film reunește aproximativ 3 000 de profesioniști de film. Aceasta a fost fondată în anul 1988 la Berlin, amintește AFP.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.






