(foto) Institutul Pantone a stabilit culorile anului 2016. Iată care sunt cele două nuanțe

Screen Shot 2015-12-03 at 9_56_11 AM(2)
Foto: Photo Credit: creativebloq.com

Institutul Pantone, responsabil cu alegerile noastre cromatice, ne-a surprins în acest an proclamând nu culoarea anului 2016, ci culorile: Rose Quartz și Serenity. Sunt două nuanțe pastelate care ne îndeamnă la reverie și inspiră calmitate, evocându-ne o lume a păcii și a serenității, total diferită de climatul politic actual.

Rose quartz este o nuanță caldă, ca cea a cristalului de cuarț roz, în timp ce serenity este o nuanță mai rece, însă relaxantă, precum cea a cerului senin. „Intrând în 2016, am dorit să redăm senzația pe care am avut-o și în 2015 – aceea că oamenii vor să oprească pentru o clipă fluxul de informații, să spună stop […] prin culori care sunt liniștitoare, reconfortante, calde și oferă un sentiment de siguranța”, și-a justificat alegerea Leatrice Eiseman, Director Executiv al Institutului Pantone, scrie Divahair.ro.

Alăturarea celor două culori întruchipează bunăstarea și pacea. Colecțiile marilor designeri de renume internațional pentru sezonul primăvară-vară 2016 exploatează din plin această combinație de culori.

Nu doar prezența a două nuanțe pe tronul cromaticii din 2016 ne-a uimit, ci și alegerea pastelurilor pe post de regine. Într-adevăr, opțiunile exprimate până acum de Pantone au virat mai degrabă spre tonuri îndrăznețe, vibrante, precum profunda Marsala, movul electric Radiant Orchid (culoarea anului 2014) sau smaraldul bogat din 2013.

Și dacă ai impresia că cei de la Pantone pur și simplu s-au trezit într-o dimineață cu o poftă nepotolită de pasteluri și astfel au hotărât ca Rose Quartz și Serenity vor fi culorile reprezentative ale anului 2016, te înșeli. Alegerea nuanțelor anului viitor este o responsabilitate sacră pentru compania americană, care studiază tendințe din fashion, arta și arhitectura, înainte de a stabili care sunt tonurile vedetă. Deasemenea, evoluția mentalităților și climatul general, social și politic al lumii sunt criterii luate în calcul și care cântăresc în decizia finală.

Rose Quartz

Rose Quartz este culoarea anului 2016 care te va duce cu gândul la o lume calmă, pașnică și reconfortantă, „un ton persuasiv, dar totuși blând, care exprimă compasiunea”. Ce poate fi mai plăcut decât să te scufunzi în această nuanță care îți amintește de îmbujorarea din obrajii unui copil, de un boboc neprihănit de floare sau de nuanțele unui apus mustind de frumusețe? Ținutele de mai jos îți ilustrează anatomia unui 2016 delicios!

Hannah-Cocker-Rose-Quartz

page

Paige-Gurnett-Rose-Quartz

pantone-rose-quartz

Pantone-Rose-Quartz-2-555x322

collage

Serenity

De partea cealaltă, albastrul intitulat Serenity de cei de la Pantone este o combinație de baby blue și bleu ciel, aerat și imponderabil. A fost descris drept o nuanță transcendentală, care ne racordează la spațiul etern al universului și ne amintește că suntem cu toții o părticică, aparținând aceluiași întreg.

Aceasta culoare a anului 2016 va arăta fabulos alături de tonuri de bleumarin, cu care să îi condimentezi strălucirea diafană. Mai jos stau mărturie câteva outfituri care vor face legea în vara anului viitor.

collage

Hannah-Rogers-Serenity

Niki-Kilminster-Serenity

pantone-serenity

Pantone-Serenity-555x322

Samantha-Velleley-Serenity

serenity - pantone -design

 

Alte culori care vor fi în tendințe în anul 2016 sunt: piersicuță, albastru marin, galben, bleu, gri lila, caramel și verde crud.

Pantone-spring-2016-palette-555x229

Pantone-Limpet-Shell-555x322

pantone-peach-echo

pantone-snorkel-blue

Pantone-Snorkel-Blue-555x322

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente