Mai mulți tineri solicită Primăriei Chișinău introducerea transportului public nocturn

troleu
Foto: Troleibuz din Chișinău PC: I Love Chisinau

Cu siguranță, nu o dată ne-am pomenit în situația în care nu mai reușeam să prindem ultimul troleibuz, iar apelurile interminabile către operatorii de taxi se soldau cu nervi în plus și mers pe jos. În acest sens, doi internauți moldoveni și-au propus să creeze o petiție, prin care chișinăuienii să solicite Primăriei circulația transportului public nocturn.

Potrivit lui Ivan Țurcan și Radu Osipov – doi tineri masteranzi ai Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, dar și fondatori ai paginii „I love Chișinău, o problemă majoră cu care se confruntă cetățenii este lipsa de transport public pe timp de noapte. Pentru a soluționa această problemă, băieții vin cu propunerea de a se introduce treptat rutele nocturne, tot de ce ar trebui să țină cont autoritățile fiind evidența celor mai populate cartiere ale orașului și a celor mai solicitate rute.

În acest scop, autoritățile ar putea efectua o reformă, precedată de trei etape:

#1. Transport până la ora 1.00 – Troleibuzul 22 și 10;
#2. Transport până la ora 2.00/3.00 – includerea a patru rute;
#3. Transport până dimineața – includerea a patru rute;

Cu siguranță, cheltuielile Regiei de Transport Electric Chișinău ar putea suferi o ascensiune, iar, ulterior, prețurile s-ar putea majora de la 2 la 4-5 lei. Chișinăuienii sunt însă dispuși să achite mai mult, pentru că, spun ei: „Într-o țară cu vector european e imposibil să nu existe transport public noaptea”. Iar, la numai o oră după crearea petiției, feedbackul din partea chișinăuienilor nu a întârziat să apară:
feedbackn

Pentru cei interesați în semnarea petiției pentru circularea transportului public nocturn, puteți vedea detalii aici: Petiția pentru transportul public nocturn în Chișinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente