Astăzi vor fi premiați cei mai remarcabili jurnaliști de mediu din țară

gala
Foto: Gala „premii Pentru Jurnalism De Mediu ”, Ediția A Ii-a, PC: AMJTEM

Jurnaliștii de mediu și cei care abordează tematica de mediu vor fi premiați, joi, 29 octombrie 2015, în cadrul Galei de premiere a câștigătorilor concursului „Premii pentru Jurnalism de Mediu”, ediția a II-a, organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM).

Obiectivul concursului este de a conferi importanță și prestigiu domeniului jurnalismului de mediu. La fel, organizatorii şi-au propus, prin concurs, să stimuleze jurnaliştii preocupaţi de tematica de mediu să abordeze profesionist tematica de mediu, să promoveze Capitolul Mediu din Acordul de Asociere, să investigheze subiecte de mediu.

„La concurs au participat 20 de jurnaliști, o treime dintre care sunt din media locală. Materialele prezentate sunt mai mult cu caracter informativ, decât investigativ, dar totuși acoperă o varietate de teme cum ar fi: calitatea apei, pescuitul industrial, energiile regenerabile, ariile protejate, arenda fondului forestier, implicarea cetățenilor în activități de salubrizare şi altele. Totodată, sunt și materiale care vin să promoveze educația ecologică”, afirmă Lilia Curchi, director executiv AJMTEM.

Concursul „Premii pentru Jurnalism de Mediu” s-a desfășurat în perioada mai – octombrie 2015, iar jurnaliștii au avut posibilitatea să expedieze materiale jurnalistice la două categorii de presă: presa scrisă/online și radio/tv. Participanții care se vor plasa pe primele trei poziții vor lua următoarele premii:
• premiul I: Aparat de fotografiat semi-profesionist
• premiul II: Dictafon
• premiul III: Discuri de stocare a informaţiei (1 tb).

De asemenea, vor fi acordate și mențiuni. Evenimentul este realizat în cadrul proiectului AJMTEM „Agenda națională de mediu, prin comunicare, spre o mai bună guvernare a mediului”, finanțat prin Proiectul „Consolidarea guvernării ecologice prin formarea capacităților organizațiilor non-guvernamentale (ONG), finanțat de Uniunea Europeană, Implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Concursul „Premii pentru Jurnalism de Mediu” a fost lansat în 2013 întru consolidarea jurnalismului de mediu în Republica Moldova și stimulării abordării subiectelor ecologice în mass-media. Prima ediție a avut loc în anul 2014, cu susținerea Programului SECTOR. Urmărește pagina Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic pentru mai multe detalii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente