(video) Acțiunea de protest organizată de Partidul Nostru și Partidul Socialiștilor

protest
Foto: Photo Credit: Captură video/Privesc.eu

Odată cu prima şedinţă în plen din sesiunea toamnă-iarnă a Parlamentului Republicii Moldova, două formaţiuni politice, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) şi Partidul Politic Partidul Nostru (PPPN) desfășoară marşuri şi proteste de amploare în faţa Parlamentului.

Chiar dacă ambele marșuri au pornit din puncte diferite ale orașului, marşul s-a terminat în fața Parlamentul Republicii Moldova, unde deja are loc un miting. Protestatarii urmăresc ședința Parlamentului și scandează „Demisia”.

Dacă în timpul celor două proteste va fi periclitată din nou circulaţia pe strada principală a Capitalei, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, primăria Chişinău şi-a declarat intenţia de a acţiona în judecată organizatorii acţiunilor de protest. „Acţiunea de protest planificată pentru data de 15 octombrie 2015, în forma anunţată de organizatori, cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, încalcă Legea privind întrunirile. Or, în cazul oricăror acţiuni publice, inclusiv întruniri, organizatorul întreprinde toate măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe disproporţionate participanţilor sau trecătorilor. Prin această acţiune, organizatorii vor periclita circulaţia transportului public, iar locuitorilor Chişinăului le va fi încălcat dreptul de a se deplasa pe străzile oraşului”, se spune în declaraţia Primăriei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente