De Ziua Orașului vino la expoziția „Foto la uscat” și ajut-o pe Nika

IMG_4452
Foto: Foto la Uscat, ediția a V-a

De ziua orașului, 14 octombrie, în Parcul Ștefan cel Mare, va fi organizată a VI-a ediție a expoziției de fotografii în aer liber cu denumirea „Foto la Uscat”.

Expoziția „Foto la Uscat” este organizată de Asociația Foto Club Moldova cu scopul de a promova arta fotografică în Republica Moldova.

Fiind la a VI-a ediție, acest eveniment nu este o noutate pentru comunitate și este așteptat cu nerăbdare. Organizatorii întind sfori în parcul Ștefan cel Mare pe care sunt agățate cu clești poze tipărite. Astfel, pozele sunt puse la uscat și pot fi admirate de orice doritor.

De obicei, la acest eveniment nu se comercializează pozele expuse, dar de data aceasta  evenimentul va avea un alt format, având un scop caritabil.

 

Foto la uscat

Mai întâi de toate, la eveniment au acces toți doritorii, este necesar doar de adus în ziua evenimentului fotografii tipărite (dimensiuni minime: 15 x 21) și clești pentru a le agăța.

Toate fotografiile expuse vor fi comercializate la un preț simbolic de la 25 la 100 de lei, iar toate fondurile colectate vor fi transmise către o fetiță bolnavă pe nume Nika, de patru anișori, care are nevoie de un tratament costisitor.

 

Help Nika

„Organizăm acest eveniment pentru a ajuta o fetiță deosebită și plină de viață, care merită un viitor sănătos și fericit. Nika este fiica domnului Ghenadie Blazer, unul din fоtоgrafii сu rеnumе din Моldоva, сare a сontribuit la dеzvоltarеa artеi fotografiсе din țara noastră și de la care am învățat multe și dorim să ajutăm această familie în această perioadă dificilă”, spun membrii Asociației Foto Club Moldova.

Sunt invitați să participe toți doritorii, la 14 octombrie, în Parcul Ștefan cel Mare, între orele 11:00 și 17:00.

De asemenea, vor fi organizate urne pentru donații. Mai multe detalii despre eveniment vedeți pe Facebook: Foto la Uscat, iar mai multe detalii despre cum o puteți ajuta pe Nika aici: Help Nika.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente