Teorie „Game of Thrones”: Jon Snow ar putea avea o soră geamănă

jon snow
Foto: PC: http://frpnet.net/

Au trecut deja câteva luni de la moartea personajului ficțional Jon Snow din unul dintre cele mai iubite seriale TV, iar fanii continuă să găsească teorii nebune și imposibile de reînviere a personajului preferat. O nouă teorie ar spune că Jon Snow ar avea o soră geamănă. Atenție! Acest articol conține spoilere din „Game of Thrones”. Cei care nu au citit cartea sau nu au văzut ecranizarea până la sfârșit sunt rugați să părăsească pagina.

Fanii „Game of Thrones”, puteți să vă bucurați – o nouă teorie uluitoare circulă în spațiul online, iar aceasta ar putea schimba viziunile tale asupra cărților și viitorului subiectului din acestea.

Toate încep cu o teorie mai veche, precum că Ned Stark nu este, de fapt, tatăl biologic al lui Jon Snow. Unii fani cred că Jon este copilul iubirii dintre Prințul Rhaegar Targaryen și Lyanna Stark, sora lui Ned Stark. Cititorii de cărți au început să dezbată această idee încă în 2006, iar dacă ar fi adevărat, Jon Snow ar fi putut fi moștenitorul Tronului de Oțel și nepotul lui Daenerys Targaryen. În plus, aici ar fi fost posibilă și o altă întorsătură – e posibil ca Jon Snow să aibă o soră geamănă.

Pe Reddit apăruse o discuție despre o posibilă predicție a deschiderii sezonului șase, care a accentuat o scenă dramatică și anume cea în care Ned Stark se grăbește spre patul surorii sale, unde ea îi dă naștere lui Jon. Apoi sora lui Ned îi îndeamnă să-i promită ceva și ochii i se închid. Ned începu să lăcrimeze, dar își întrerupse plânsul din cauza altui sunet venind din capătul patului – plânsul unei fetițe nou-născute.

Potrivit discuțiilor, Lyanna, înainte să moară de la complicațiile de la naștere, l-a rugat pe Ned Stark să aibă grijă de Jon, dar care ar fi fost ideea apariției „fetiței” – cine ar fi ea? Bineînțeles că discuțiile nu duc la identificarea concretă a surorii-gemene a lui Jon, dar teoriile o iau razna din prima și deja circulă, în rândul cititorilor, de câțiva ani.

Meera Reed, unul din companionii care l-au ajutat pe Bran Stark în călătoria sa spre nord, ar putea fi din mai multe motive acea fetiță din scena dramatică. Eroina a fost văzută pentru ultima dată în sezonul patru alături de Bran și Hodor.

 

Jon Snow și Meera, PC: Colaj #diez

Acest post din 2012, creat pe „A Forum of Ice and Fire” elaborează ideea ce ar fi fost dacă Ned l-a lăsat pe Howland să o ia pe Meera înapoi spre Greywater Watch pentru a o crește ca pe propria fiică, iar Ned l-a luat pe băiat în Winterfell, întrucât ar fi fost prea suspicios dacă aducea înapoi doi bastarzi?

Sună confuz, nu-i așa? În prima sa carte, „A Game of Thrones”, Ned Stark are priviri retrospective spre o scenă denumită „Tower of Joy”. Cu câțiva ani în urmă, în Westereos începu un război, unde prințul Rhaegar Targaryen a răpit-o pe Lyanna Stark – sora lui Ned Stark și promisa soție a lui Robert Baratheon.

Atunci, casele Stark și Baratheon s-au alăturat într-o luptă comună împotriva familiei Targaryen, ucidându-l pe Rhaegar. Apoi, Ned Stark a mers spre un loc denumit Tower of Joy, pentru a-și salva sora. Unicul său companion fusese un bărbat pe nume Howland Reed.

Se crede pe larg că Lyanna nu doar a mers de bunăvoie cu Rhaegar, dar chiar și era însărcinată de la el – după cum sugerează discuția de pe forum – cu doi copii.

Amintirile lui Ned o înfățișează pe Lyanna într-un „pat de sânge”, ceea ce ar putea însemna că a mers rău la naștere. Ea moare, dar nu înainte să-l impună pe Ned să-i promită ceva. Dacă Lyanna ar fi născut copii de la Targaryen, ei ar fi fost într-un pericol iminent din cauza lui Robert Baratheon și alți inamici ai casei Targaryen.

Astfel, dacă Ned ar fi spus minciuni că Jon este fiul lui pentru a-l proteja, întreaga istorie ar avea sens. Dacă Snow ar fi avut o soră, ea fără doar și poate ar fi fost dată în îngrijirea unicului om de încredere – Howland Reed. Meera a fost prezentată cititorilor și spectatorilor ca fiica lui Howland Reed. Bill Bradley de la Huffington Post a menționat în cadrul acestei teorii că Jon Snow și Meera seamănă foarte mult între ei în cadrul show-ului.

POZA

Asemănarea dintre cei doi este din cauza cârlionților de culoare întunecată și stilului de îmbrăcăminte, adică de a purta blănuri, dar similaritățile sunt observate de cei care vor să creadă în această teorie.

Dovezile, de fapt, sunt mai multe decât doar lookul similar. Un post de acum câțiva ani a adus un raport despre identitatea Meerei, comparând-o cu ceilalți copii de-ai lui Stark. Meera s-a născut în același an cu Robb și Jon, iar cititorii nu știu nimic despre mama lor. Descrierea fizică a Meerei este similară cu cea a Lyannei și Aryei. Ea este suplă, atractivă, fără a fi tradițional frumoasă. De asemenea, dacă Lyanna a murit la naștere, situația demonstrează că, cel mai probabil, anume din cauza că ar fi avut doi copii.

Nu toți sunt încântați de această idee, întrucât aceasta arată „prea Star Wars”, făcând aluzie la gemenii secreți Luke și Leia.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente