(live) Conflict între Dan Perciun și Alexandru Munteanu? Ce a spus Maia Sandu după căderea Guvernului

Maia Sandu
Foto:Facebook/Maia Sandu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține o conferință de presă. Aceasta a fost anunțată după ce Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că demisionează pe motiv că nu își mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.

11.30
3 iul. 2026

Ce a spus Maia Sandu în cadrul conferinței.

1. Președinta Maia Sandu a anunțat că săptămâna viitoare va consulta fracțiunile parlamentare privind desemnarea unui nou candidat la funcția de premier.

2. Până la numirea unui nou premier, Alexandru Munteanu va asigura interimatul funcției.

3. Șefa statului a menționat că între ea și Munteanu nu au existat contradicții, „cel puțin exprimate”, iar discuțiile au fost „corecte” și fără tensiuni, axate pe reforme precum cea fiscală și salarizarea.

„Sunt convinsă că are cele mai bune intenții. Dar am așteptat mai multă implicare în decizii complicate, mai multă prezență pentru a asculta oamenii, pentru a explica ce fel de reforme trebuie să facem și de ce trebuie să le facem”, a spus Maia Sandu.

4. Alexandru Munteanu a ridicat o singură problemă în discuțiile cu Președinta, legată de relația sa cu ministrul educației, Dan Perciun. Maia Sandu a precizat că nu au existat alte discuții despre restructurări, iar dialogul a vizat exclusiv reformele.

5. Întrebată dacă Dan Perciun ar putea fi noul premier, Maia Sandu a evitat să răspundă, menționând că trebuie respectate procedurile prevăzute de legislație.

Amintim că pe data de 1 iulie Maia Sandu a mai desfășurat o conferințe de presă care viza scandalul de la MoldATSA. Rezumatul ei poate fi văzut aici.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine