Tarifele de roaming în UE vor fi eliminate din 2017

roaming-europa
Foto: computerhoy.com

Uniunea Europeană a ajuns la un acord preliminar privind eliminarea tarifelor de roaming în interiorul celor 28 de state ale blocului comunitar.

Începând cu iunie 2017, UE intenționează să solicite operatorilor de telecomunicații să ofere acces egal tuturor utilizatorilor, iar blocarea să fie permisă doar pentru contracararea atacurilor cibernetice sau în timpul perioadelor de supraîncărcare a rețelelor. „Este un acord crucial care va elimina în cele din urmă tarifele de roaming. În prezent, aceste tarife îi determină pe utilizatori să-și închidă telefoanele mobile când călătoresc în străinătate. Dacă ei nu s-ar mai speria de facturi, și-ar utiliza aparatele mai des când ar călători, creând mai multe oportunități companiilor de telecomunicații să ofere servicii consumatorilor din regiune”, a declarat comisarul european pentru economia și societatea digitală, Guenther Oettinger. Totodată, acestea a mărturisit că UE trebuie să-și consolideze piața de telecomunicații, accentuând faptul că în Europa există 280 de companii de telecomunicații comparativ cu doar patru în SUA.

În luna mai a anului curent, Comisia Europeană a renunțat la planurile sale ce vizează eliminarea tarifelor de roaming începând din 2016, în urma obiecțiilor venite de la companiile de telecomunicații și de la mai multe mici state membre. Un nou compromis însă a devenit necesar după protestele organizațiilor pentru protecția consumatorilor și a Parlamentului European.

„Pentru a deveni mai competitive și a-și consolida rețelele, mult mai multe companii vor fuziona în următorii ani. Aceasta ar trebui să permită industriei europene de telecomunicații să joace un rol mai mare pe scena globală”, a apreciat Gunther Oettinger.

Angelina Mașcauțan

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente