(video) Dmitrii Shepelev a acordat primul interviu după moartea Jannei Friske

Spre deosebire de rudele cântăreței, prezentatorul TV în vârstă de 32 de ani în ultimele două zile nu a răspuns la apeluri și nu a dat niciun interviuri. În timp ce familia și prietenii își arătau lacrimile pe la diferite talk show-uri de televiziune, Shepelev a încercat să zboare la Moscova din orașul bulgar Burgas, în care a ajuns literalmente cu o zi înainte de moartea Jannei printr-o coincidență fatidică și în care a zburat cu fiul său de doi ani, Platon.

Începând cu ora două, în capitala moscovită Dmitrii era așteptat în incinta complexului „Crocus City Hall”, care a găzduit funeraliile în memoria Jannei. Cu toate acestea, încercarea de a-l găsi pe Shepelev în mulțimea de oameni a fost zadarnică – soțul cântăreței nu a apărut.

Despre ce l-a făcut să o părăsească pe Friske în ultimele sale zile de viață, dar și despre ultimii doi ani de luptă fără sfârșit cu boala incurabilă Shepelev a vorbit în cadrul unui interviu acordat publicației ruse SUPER.ru, pe aeroportul din Burgas.

 

 

Dmitrii, întreaga țară deplânge moartea subită a Jannei Friske, iar acum are loc și o ceremonie de adio cu ea la Moscova. Noi suntem la aeroportul din Burgas, de ce nu ești și tu acolo?

Astăzi (n.r ieri, 17 iunie) are loc ceremonia de rămas bun pentru fanii Jannei, dar și pentru toți cei care au adorat acest om și care îi iubesc piesele. Ei au venit să o vadă din nou, pentru că nu au mai văzut-o timp de doi ani. Mâine este cea mai importantă zi pentru familie și pentru mine – liturgia și înmormântarea. Voi zbura la Moscova în seara asta și asta înseamnă că mâine vom fi din nou împreună cu ea. Cu prima ocazie, aici a venit tatăl meu – bunicul lui Platon, pentru că aici este copilul nostru și este, de asemenea, necesar ca cineva să aibă grijă de el. El a sosit acum două ore, iar acum eu urmează să zbor la Moscova.

 

În mass-media, medicii spun că știai că Janna mai are de trăit doar două zile. De ce nu ai rămas la Moscova, alături de ea?

Este o minciună. În mod repetat eu și familia am consultat medicii care au lecuit-o în tot acest răstimp pe Janna: doctorii din SUA, Germania sau Rusia. Au fost foarte mulți la număr. Fiecare dintre ei se uita la cele mai recente analize … Mulți au spus că se pare că am pierdut lupta. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu a putut spune când aceasta se va întâmpla, pentru că totul se întâmplă cu voia lui Dumnezeu. În toate acestea, indiferent de ce s-a întâmplat, nu este vina copilului. Faptul că vom pleca la mare cu Platon se știa de acum o lună. Au fost emise vizele, am cumpărat biletele de avion. Nimeni nu știa că lucrurile se vor aranja astfel. Am ajuns aici duminică, iar luni Janna a murit. Am fost alături de ea în toți acești doi ani și să fiu alături de ei în acest moment era extrem de important pentru mine, dar să nu uităm despre copil.

A fost o neînțelegere, o coincidență, nu știu cum să-i spun. Probabil, voi regreta până la sfârșitul vieții ce s-a întâmplat. Faptul că am fugit de lângă ea și că am luat copilul cu mine, nu pot fi luate în considerare.

Când am plecat, Janna era în aceeași stare ca și săptămâna trecută, poate chiar o lună. Nimic nu indica cele ce urmau să se întâmple. Janna noastră era un luptător și știam cu toții că ne jucam cu moartea, dar eram convinși că ea va lupta. Pot mulțumi soartei numai pentru că fiul nostru a rămas departe de toate aceste evenimente tragice. Are doar doi ani și două luni, el nu trebuie să fie martor la toate aceste ceremonii de doliu.

El știe ce s-a întâmplat cu mama sa?

Nu am vorbit cu el despre asta. Voi vorbi cu el despre asta un pic mai târziu. Acum nu este momentul.

Dmitrii, de ce ați tăcut atât de mult timp și abia acum ați fost de acord să răspundeți la toate întrebările?

Vreau ca toți care vor vedea acest interviu să înțeleagă. Cu două zile în urmă a încetat din viață cea mai apropiată persoană din viața mea. Cea mai importantă persoană din viața mea, mama copilului meu. Ea nu va mai deveni mireasa mea. Și crede-mă, ultimul lucru la care mă gândesc acum este să dau interviuri. Este foarte emoționant, scuză-mă, dar trebuie să spun despre asta. M-am gândit la asta în ultimul rând. Aveam cu Janna o regulă foarte simplă: să nu facem un spectacol din viața noastră. Da, acum sunt singur, dar eu sunt încă fidel acestei reguli. Noi nu afișam public relația noastră, nu am făcut din asta scandal sau subiect de bârfe, rugam să nu fim fotografiați – nu aveam nevoie de asta.

 

Medicii ruși spun că nu voiai ca Janna să se trateze pe bani, cerând să fie trată gratuit, dorind astfel să economisiți banii pe medicamente. Cum comentezi acuzațiile lor?

Eu nu intenționez să mă scuz pentru nimic. În primul rând, toate relațiile financiare cu clinicile erau în mâinile tatălui Jannei și anume el este cel ce gestionează banii care au fost colectați pe numele Jannei de Primul canal și „Rusfond”.

Situația este după cum urmează: prima dată când am avut o conversație cu medicii din Rusia a fost acum jumătate de an, în timpul iernii. În primul rând, trebuie să le spun mulțumesc pentru reacție și pentru faptul că m-au acceptat.

Primul lucru pe care mi l-au spus acești oameni: „S-a întâmplat o tragedie. Tot ce putem face pentru tine este să o ajutăm să organizăm „plecare” Jannei”. Ei nu mi-au spus despre modul în care poare fi ea ajutată, ce șanse avem să se întâmple un miracol. Ei mi-au vorbit despre moartea ei. Acest răspuns nu m-a aranjat și a trebuit să caut răspunsuri la medicii din străinătate. În Rusia, mi se punea întrebarea: „Cum vrei ca Janna să moară – rapede și fără durere sau lung și suferind?” Eu nu eram pregătit pentru astfel de întrebări și nu eram gata să dau un răspuns. De aceea, a trebuit să caut ajutor pentru Janna în străinătate. Și dacă în Rusia ne-au spus: „Smeriți-vă!”, în străinătate ne-au spus: „Vom încerca să facem ceva!”.

Am câștigat în acest timp doi ani de viață, atunci când marea majoritate trăiesc cu acest diagnostic mult mai puțin, iar tratamentul ne-a costat o avere. Ultima injecție care a fost prescrisă Jannei este imposibil de găsit în Rusia și Europa. Acestea sunt vândute exclusiv în Statele Unite ale Americii și Israel. Acesta este un medicament experimental numit „pdiva”. O injecție a unui astfel de preparat costă aproximativ zece mii de euro și acesta trebuia luat o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni. Dacă Janna se simțea mai bine – o dată la trei săptămâni. Calculați despre ce sumă este vorba. Și toți banii colectați, trebuie să înțelegem, nu puteau fi suficienți pentru a o menține în viață.

Dacă eu sau altcineva punea problema pentru a salva ceva economii și se discuta despre încercarea de a obține acest medicament gratuit, sunt sigur că oricine s-ar fi folosit de această ocazie. Acest medicament este fabricat de „Bristol Myers” și, după cum am spus, acest medicament este imposibil de procurat în Rusia, dar poate fi obținut gratuit prin diferite programe clinice pe care le deține compania, cu ajutorul spitalelor din întreaga lume. Grație Elenei Malîșeva am avut o conversație cu ministrul Sănătății Federației Ruse și asistenții săi. Mi-au spus că este necesar să încercăm să abordeze clinica, în care se trata Janna în Rusia, ca ulterior clinica să înainteze companiei producătoare o cerere de includere în programul de studii clinice. Așa ar fi fost posibil să obținem medicamente gratuit. Anume pe asta am insistat eu. Dacă aveam posibilitatea să primim acest medicament, trebuia să ne folosim de această șansă.

Am fost refuzați și am cumpărat medicamentele din fondurile care au fost colectate de către „Rusfond”. A trebuit să încerc acest lucru? Da, a trebuit! Am încercat și, din păcate, nu s-a întâmplat nimic. De ce vorbeam despre întâlnirea mea cu medicii din Rusia? M-am trezit într-o situație când am fost nevoit să pun la îndoială decizia. De aceea, am acționat ca un tampon între medicii care o tratau pe Janna în America și medicii ruși care îndeplineau voia medicilor americani. Trebuia să-i împac. Desigur, fiecare din acești medici a avut propria sa opinie privind tratamentului. Sarcina mea a fost să-i potrivesc pe toți. Am avut o singură prioritate – soția mea, Janna mea. Orice altceva nu mă interesa.

 

Tatăl Jannei declara într-un interviu în mod repetat că și-ar dori să-i lăsați copilul, cel puțin pentru weekenduri. De ce acesta se îndoiește că veți face asta?

Sunt extrem de recunoscător, în primul rând mamei Jannei – Olga. În cei doi ani, de când ne-am mutat de la un spital la altul cu Janna, Olga a fost cea care ne-a crescut copilul. Ea este cea de-a doua mamă. Platon are o soartă tristă, pentru că mama sa a plecat când el avea doar doi ani și două luni.

Dar, mai presus de toate, vreau ca băiatul meu să fie înconjurat de iubire. Platon are două bunici minunate și doi minunați bunici, și toți avem un lucru în comun – cu toții îl iubim pe acest băiat. Vom fi toți cu el și nimic altceva nu poate fi luat în considerare.

Dmitri, de ce credeți că atât de multă critică a căzut în ultimele două zile pe umerii tăi? Se discută faptul că ai plecat, că nu ai dat bani pentru medici. De ce toate circumstanțele au jucat împotriva ta?

Mi-e greu să răspund. Vreau să fiu auzit. Nu caut în cele întâmplate dreptate sau recunoaștere. Știu că mulți oameni spun că m-am folosit de această situație pentru a mă promova. Însă tot ce am făcut, și de am făcut, a fost doar pentru a salva persoana pe care o iubesc. Orice altceva îmi este indiferent acum.

V-ați pierdut vreodată speranța în tot acest răstimp?

Din start ni s-a spus că ne jucăm cu moartea, dar știi, miracole se întâmplă. Cred că ceea ce s-a întâmplat cu noi este un miracol. Și a fost în mare parte din cauza credinței. Să ne amintim toate acele milioane de oameni din întreaga lume care atunci când au aflat despre boala Jannei au colectat bani și s-au rugat pentru ea, și i-au dorit sănătate. Ei ne opreau pe stradă și ne spuneau: Veți reuși în toate! Și cei doi ani pe care Janna i-a trăit de când a fost diagnosticată sunt meritul acestor oameni, meritul pentru credință, meritul pentru rugăciuni. Mi-am pierdut măcar pe o clipă speranța în tot acest timp? Nu, nu cred.

Ai menționat la începutul conversației despre Janna în calitate de mireasa ta. Într-adevăr i-ai făcut o cerere în acest sens?

La ultima ei zi de naștere, m-am gândit ce cadou aș putea să-i fac. De multe ori am vorbit cu ea despre nuntă, dar am căzut de acord că va fi ceva foarte frumos. Ne-am dorit ca ea să poarte o rochie frumoasă, și să aibă o coafură frumoasă. Pentru noi, cel mai important lucru – era să ne petrecem această zi așa frumos cum ne imaginam noi. Așteptam o normalizare a situației. Vorbeam de multe ori despre acest lucru. La ultima ei zi de naștere, i-am propus și am făcut un schimb de inele. Janna mi-a spus „Da!”.

 

Tatăl Jannei a povestit cât de complicate au fost ultimele luni din viața ei. El a sugerat în mai multe interviuri că în acest moment Janna nu mai era aceeași și că ea a plecat de mult timp. Ai simțit asta? Cât de greu ți-a fost să treci prin această experiență?

Janna s-a schimbat foarte mult pe tot parcursul bolii. Înțelegeam că ceva se schimbă. Nu toate acestea pot fi explicate prin cuvinte, mai mult se simțea. Da, a fost diferită, poate la înfățișare, poate în unele dintre acțiunile ei, dar eu cred în alte lucruri: precum sufletul, ceea ce știm și ne plăcea la ea. Exteriorul nu avea nicio importanță.

Nu am încetat să o țin de mâna, să vorbesc cu ea, să-i povestesc ce șotii a mai făcut Platon, unde ne-am dus. Da, unele lucruri se schimbă. Știu că vom muri cu toții, dar sunt lucruri care sunt mai importante. Deci, ce mai contează? Am continuat să cred că ea era acolo.

Ea a reușit să fie alături de Platon în timpul când era conștientă?

Da, desigur că a fost cu Platon. Și eu sunt recunoscător pentru cei doi ani, deoarece și-a văzut fiul ei crescând.

Dmitrii, este evident că îți este greu. Și totuși, ce simți acum, ce crezi?

Cel mai puțin acum vreau să țin discursuri inspiraționale. Nu sunt făcut pentru asta, pentru a spune astfel de lucruri. Ei bine, cred că pot spune acum acest lucru – am fost cu Janna în bucurie și în tristețe. Am fost cu Janna și la sănătate și la boală. Și anume acestea sunt relațiile care predică umanitatea. Și eu sunt fericit că în viața mea a fost acest om. Sunt fericit că am împărtășit aceeași soartă, am împărtășit această responsabilitate. Sunt extrem de recunoscător ei. Și sunt fericit că o am.